Mănăstirea Brebu

Mănăstirea Brebu din comuna Brebu, judeţul Prahova a fost zidită de Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti. Zidirea mănăstirii a început la o dată cuprinsă între anul 1639, când într-un hrisov, Matei Basarab amintind mănăstirile zidite de el până atunci, nu menţionează Mănăstirea Brebu şi 27 noiembrie 1641, când o aminteşte între mănăstirile zidite de el „de iznoavă din temelie”.

Zidirea mănăstirii începe cu clopotniţa, zidurile curţii şi casa egumenească, iar zidirea bisericii mănăstirii începe abia la 27 iunie 1650.

Matei Basarab va fi găsit însă la Brebu o aşezare bisericească mai veche. Astfel, la 20 august 1596, Mihai Viteazul întăreşte ocina lui popa Fratcan, moşnean din Brebu, care şi-a piedut „zapisele de proprietate” când blestemaţii de turci i-au robit fiii şi fiicele şi pe preoteasa lui şi „au rămas numai singur popa Fratcan şi fiii lui Baico şi Radul”. Primii dintre cei 19 moşneni din Brebu ce iscălesc actul de vânzare al moşiei lor, Podul Cheii lui Matei Basarab, la 9 martie 1642, sunt ”Popa Irimia şi Iacov Călugărul cu fraţii lui”.

Matei Basarab înzestrează Mănăstirea Brebu cu moşiile Podul Cheii, Brebu, Vianca şi Bărăitarul din judeţul Prahova şi Topârliga din judeţul Buzău.

Împrejurările politice de atunci, probabil, nu i-au îngăduit lui Matei Basarab să termine de zidit Mănăstirea Brebu, fiind isprăvită abia de Constantin Brâncoveanu.

Mănăstirea Brebu a rămas liberă, adică neînchinată vreunei alte mănăstiri din ţară sau de la Locurile Sfinte, până la 8 mai 1750, când domnul Grigore al II-lea Ghica o închină metoh spitalului ”Sfântul Pantelimon”, zidit de el. Rămâne metoh al spitalului ”Sfântul Pantelimon” până în 1863, când este desfiinţată ca mănăstire şi transformată în biserică de mir.

În decursul timpului, din cauza vechimii şi a cutremurelor, s-a simţit nevoia ca mănăstirea să fie reparată. Astfel, o catagrafie din 25 decembrie 1790 ne spune că biserica era „dăsvălită, casile cele mai mari învăliş nu au, numai zidurile sale”. Mănăstirea este reparată radical la sfârşitul veacului al XVIII-lea. Cutremurele din 1802 şi cele următoare o avariază grav dărâmând şi turlele originale din cărămidă. Aceste avarii sunt reparate de Egumenul Isihie, între anii 1828-1836. Acesta repară radical biserica, zidind clopotniţa, zidurile curţii, turlele din lemn şi casa egumenească. Aceste reparaţii au modificat mult stilul în care fusese zidită mănăstirea de către Matei Basarab.

Primele lucrări de restaurare încep în 1939, prin demolarea turlelor din lemn și refacerea lor din cărămidă, ocazie cu care se desfiinţează pridvorul ce era un adaos din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea. Între anii 1942-1943 s-au reparat avariile provocate clopotniţei şi bisericii de cutremurul din 1940.

Între anii 1955-1960, biserica, clopotniţa şi zidurile curţii au fost restaurate complet redându-li-se înfăţişarea arhitecturală din vremea lui Matei Basarab, iar între anii 1962-1963, casa egumenească.

Toate lucrările de restaurare din perioada 1939-1963 s-au executat din iniţiativa şi purtarea de grijă de fiecare zi a preotului paroh al bisericii, sub coordonarea Direcţiei Monumentelor Istorice şi a Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Biserica are o lungime de 30 de metri şi o lăţime de 10 metri. Construcţia este realizată din cărămidă, zidurile având o grosime de 2 metri. La exterior biserica este acoperită cu cărămidă aparentă. Planul acestei biserici este identic cu cel al bisericii de la Mănăstirea Dealu. Naosul, în formă de treflă, prezintă cele patru puncte de reazem sub turlă. Pronaosul despărţit de naos printr-un perete cu o deschidere în formă de arcadă scundă, este împărţit ca şi biserica Mănăstirii Dealu, în două părţi: una mai mică spre răsărit deasupra căreia se ridică două turle egale şi alta mai mare spre apus, despărţită de prima printr-un perete. Acest perete se sprijină pe două coloane octogonale care, la rândul lor, sprijină trei arcade.

Clopotniţa este lucrată în întregime din cărămidă aparentă. După motivele arhitecturale folosite putem fi siguri că este vorba de alt constructor decât cel care a construit biserica. Clopotniţa are o înălţime de aproximativ 30 de metri, fiind decorată la exterior cu brâuri, arcade şi nişe. Parterul formează un pătrat regulat, iar etajul este realizat din mai multe octogoane care descresc spre acoperiş. Proporţiile diferitelor etaje, despărţirea lor prin brâuri, relaţiile între goluri şi plinuri, precum şi decoraţiile pe suprafeţe mari fără a avea ferestre fac din clopotniţa Mănăstirii Brebu unul din cele mai preţioase monumente ale arhitecturii vechi româneşti.

Zidul care împrejmuieşte curtea are o grosime de 0,9 metri şi este lucrat în principal din piatră şi într-o proporţie mai redusă din cărămidă.

Casa egumenească ctitorită de Matei Basarab se află situată în partea de nord a curţii mănăstirii şi cuprinde o sufragerie mare şi alte 8 camere. La subsol există două pivniţe foarte spaţioase, înalte şi frumos boltite. De-a lungul timpului, casa egumenească a slujit drept stăreţie şi arhondaric, iar după anul 1836 a adăpostit anumite instituţii care, în funcţie de necesităţile proprii, au adus casei o multitudine de modificări. Toate aceste modificări au fost înlăturate cu ocazia lucrărilor de restaurare începute în urma incendiului din anul 1961. În prezent casa egumenească este muzeu și se prezintă vizitatorilor în frumoasa haină arhitecturală de pe vremea lui Matei Basarab.

Catagrafiile de la sfârşitul secolului al XVII-lea fac referire la faptul că biserica era zugrăvită şi că ”starea zugrăvelii era rea”, dar nu precizează de când data această zugrăveală. Biserica este zugrăvită de ”zugravul Toma Eliadi din Bucureşti, în tempera, pe vremea egumenului Teodor”, adică între anii 1837-1843. Între anii 1901-1902 altarul şi tâmpla bisericii sunt pictate în ulei de pictorul Sava Henţia.

Începând cu anul 2012, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Mănăstirea Brebu a fost reînfiinţată ca mănăstire de maici, urmând să păstreze legătura duhovnicească cu Mănăstirea Cornu, Prahova. Din luna august 2013 au început să se facă slujbe după rânduiala călugărească, iar prima slujbă de priveghere monahală a fost săvârşită la prăznuirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, împreună cu obştea Mănăstirii Cornu.

În anul 2014 a fost adusă în biserica mănăstirii în dar, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o icoană omagială a Sfinţior Martiri Brâncoveni ce conţine încrustată o părticică din moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Această icoană se păstrează în biserică spre binecuvântarea şi încurajarea obştii Mănăstirii Brebu aflată la început de viaţă monahală, întărirea în credinţă a locuitorilor comunei Brebu din judeţul Prahova şi spre evlavioasă închinare a credincioşilor care ajung în acest aşezământ monahal.