Reşedinţa Mitropolitană şi apoi Patriarhală s-a impus încă de la început, ca şi mai târziu, de-a lungul vremurilor ca unul din cele mai active focare religioase şi culturale ale Ţării Româneşti.
Aceasta este ctitoria lui Constantin Şerban Voievod, care a construit între anii 1656-1658, atât reşedința cât şi Catedrala Patriarhală.
Paraclisul, situat la vest de catedrală, între două foişoare, reprezintă partea cea mai veche a reşedinţei. Ulterior, mitropoliţii Munteniei şi patriarhii Bisericii Ortodoxe Române au efectuat aici lucrări de extindere.
Intervenţii substanţiale au fost făcute de Mitropolitul Grigore Dascălul (1832-1834), Patriarhul Miron Cristea (1930-1932), Patriarhul Justinian (1952-1954) care a refăcut turla paraclisului. De asemenea Patriarhul Teoctist a efectuat lucrări de consolidare şi modernizare a acestei reşedinţe, în special în aripa dinspre bulevardul George Coşbuc.
Paraclisul a fost ridicat odată cu vechea stăreţie, ctitorită de Constantin Vodă Şerban (1654-1658), transformată apoi în reşedinţă mitropolitană. Acesta a fost consolidat pe vremea Mitropolitului Teodosie (1668-1672 şi 1679-1708), cu contribuţia domnitorului Gheorghe Duca (1673-1678), când se presupune că i s-a dat şi hramul ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Mai târziu, în 1723, cum aminteşte pisania în limba greacă a versificatorului Dumitru Nottara, de pe peretele dinspre nord, i s-au făcut lucrări ample de restaurare şi înfrumuseţare de căre domnitorul Nicolae Mavrocordat (1719-1730) şi Mitropolitul Daniil (1719-1731), înfăţişaţi în chip de ctitori pe peretele dinspre apus. Între altele, paraclisul a fost zugrăvit, i s-a făcut tâmpla de lemn sculptat în stil brâncovenesc şi uşa din două canate, fixată în ramă cioplită în piatră. Acum i s-a dat al doilea hram, Sfântul Daniil.
În anul 1880, în vremea Mitropolitului primat Calinic Miclescu (1875-1886), pictorul G.I. Pompilian a spălat şi a completat zugrăveala căzută pe alocuri, iar peste câteva decenii, între 1960-1961, în vremea Patriarhul Justinian (1948-1977) s-a refăcut turla de pe naos, căzută în urma unui cutremur în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În spiritul înaintaşilor săi, între anii 1987-1989, Fericitul întru pomenire Părinte Patriarh Teoctist a rânduit ca tâmpla şi icoanele, afectate de-a lungul timpului să fie supuse unei atente operaţii de conservare şi restaurare, şi în acelaşi timp pictura să fie curăţită şi spălată. Tot acum s-a refăcut şi tencuiala exterioară, căzută pe alocuri.
Prin eleganţa proporţiilor, absida pentagonală şi turla sveltă, prin valoarea picturii bine conservate, frumuseţea compoziţiei decorative şi măiestria cu care este lucrată tâmpla de lemn ajurat şi poleit, paraclisul îşi merită atributul de adevărat giuvaer al Reşedinţei Patriarhale. La aceasta se adaugă şi faptul că paraclisul adăposteşte părticele din moaştele unor sfinţi primite de către patriarhii României.
Accesul în paraclis se face pe latura de răsărit, printr-un foişor de formă pătrată, la care urcă o scară cu coloane de piatră decorate cu motive vegetale de factură brâncovenească. Este bine proporţionat, deşi are dimensiuni mici, cu planul său dreptunghiular, absida poligonală şi turla suplă. La exterior, faţadele sunt decorate cu un şir de arcaturi în plin cindru, cu două registre de panouri dreptunghiulare, mai înalte în cel inferior şi mai scurte în cel superior, având chenare din cărămizi rotunjite ce formează un profil dantelat deosebit de original. Ferestrele au ancadramente din piatră bogat decorate.
Ansamblul pictural păstrat este în mare parte cel original, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, din timpul lui Nicolae Mavrocordat, reprezentat pe peretele vestic împreună cu familia sa. Iconostasul sculptat în întregime cu motive florale şi vegetale este unul dintre exemplarele cele mai reprezentative ale sculpturii în lemn din Ţara Românească din epoca postbrâncovenească. Icoanele împărăteşti de factură bizantină sunt pictate chiar la începutul secolului al XVIII-lea, în timp ce restul icoanelor tâmplei sunt ceva mai târzii, poate de la jumătatea secolului al XVIII-lea. Panourile decorative din registrul inferior, pictate în ulei, aparţin celei de a doua jumătaţi a veacului al XIX-lea.
Între anii 2009-2011, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a executat o amplă lucrare de restaurare și conservare a picturii și iconostasului, care au culminat cu slujba de resfințire a paraclisului din 22 iulie 2011.
Din anul 2008 a luat ființă Mănăstirea cu hramul ”Sf. Cuv. Parascheva” și care cuprinde în obște maicile ce au ascultare în Palatul Patriarhal.
