Schitul Darvari

În centrul Bucureştilor, ascunsă de privirile trecătorilor preocupaţi de grijile vieţii cotidiene, se află o oază de linişte şi spiritualitate. Este sălaşul în care câţiva tineri monahi îşi înalţă rugăciunile către Dumnezeu, un loc despre care Părintele Nicolae Steinhardt spunea că „nu poate să nu atragă prin graţia, micimea şi liniştea lui tupilată”.

Schitul Darvari a fost ctitorit în anul 1834, de către Mihail Darvari şi soţia sa Elena, născută în familia Buzeştilor, care au cumpărat de la ctitorii Bisericii Icoana – familia Băbeanu – un teren în spatele acestei biserici. Aici „cu cheltuiala dumnealui căminarului Mihalache Darvari, în zilele Măriei Sale Domnului Alexandru Ghica-Voievod, în 1834 August 10” – cum glăsuieşte pisania de la intrare – a fost zidită o mică şi modestă biserică din lemn, fără turlă, cu hramul Învierii Sfântului Lazăr, al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca loc de rugăciune pentru membrii familiei şi apropiaţii acestora. Curtea bisericuţei a fost împrejmuită cu ziduri groase şi înalte, iar în partea de nord şi de vest au fost construite chilii, pentru adăpostirea preoţilor ce aveau să slujească în noul lăcaş.

Prima obşte monahală s-a înfiripat aici un an mai târziu, în 1835, când 12 monahii au fost aduse la schit, pentru a săvârşi slujbele mănăstireşti. Maica Sofia a fost prima stareţă de la Darvari şi a cârmuit obştea între 1835 şi 1846 şi, mai apoi, între anii 1854 şi 1859. În tot acest timp slujeau aici preoţi de mir.

În anul 1863, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dat Legea secularizării, prin care multe mănăstiri româneşti, majoritatea „închinate” Locurilor Sfinte, au fost închise. Ca urmare, în 1865, monahiile ce vieţuiau la Darvari au fost trimise înapoi la Mănăstirile Pasărea şi Ciorogârla, din apropierea Bucureştilor, iar schitul a fost închis.

O nouă perioadă începe la Darvari în 1869, când călugării români de la Schitul Prodromul din Muntele Athos primesc îngăduinţa familiei ctitorilor de a se adăposti aici, în trecerea lor prin Bucureşti, unde veneau deseori pentru strângerea de ajutoare. În schimb, monahii se obligau să săvârşească sfintele slujbe.

În perioada monahilor athoniţi, viaţa la schit capătă o nouă vigoare. Pe lângă slujbele ţinute după tipicul athonit, monahii organizează aici o mică editură misionară şi o fabrică de lumânări pentru nevoile proprii. Printre vieţuitorii schitului se aflau duhovnici înţelepţi, dar şi psalţi pricepuţi, precum părintele ieromonah Dometie Ionescu, ucenicul schimonahului Nectarie, protopsaltul Sfântului Munte. Părintele Dometie a şi tipărit în anul 1909 o Antologie, în care a adunat mai multe cântări psaltice şi cântece de stea de o mare frumuseţe. Totel a tipărit în 1898 şi o Antologie de cântări compuse sau traduse de învăţătorul său, Nectarie Protopsaltul.

Primul stareţ din perioada monahilor athoniţi la Darvari a fost schimonahul Isaia, căruia i-a urmat arhimandritul Simeon Ciumandra până în 1959. Părintele Simeon Ciumandra era un om duhovnicesc, cu înalte preocupări culturale, foarte apreciat şi căutat de însemnate personalităţi ale timpului. Poetul Tudor Arghezi, sculptorul Gheorghe Anghel şi mulţi alţii puteau fi văzuţi deseori intrând la chilia stareţului, pentru a cere sfat.

Anul 1894 găseşte Schitul Darvari foarte deteriorat şi, la cererea Mitropolitului Ghenadie Petrescu, familia ctitorului face reparaţiile necesare pentru buna funcţionare a vieţii monahale. Nicolae Darvari, epitropul schitului în acea vreme, repară biserica adăugându-i o turlă şi un pridvor, astfel o va înfrumuseța dar va creea și mai mult loc pentru credincioși.

O a doua reparaţie generală este făcută între anii 1933 şi 1934 de către Mihail Darvari, nepotul ctitorului. El înlocuieşte din temelie vechiul locaş construind biserica în forma sa actuală, în care îmbină armonios stilul oltenesc cu cel muntenesc al arhitecturii bisericeşti şi tot el înnoieşte chiliile de lângă biserică. Planurile de construcţie aparţin arhitectului Gheorghe Simotta, iar pictura interioară în frescă, pictorului Iosif Keber. În 1959, regimul comunist ateu intervine brutal în viaţa schitului şi îl închide. Cei 13 vieţuitori împreună cu stareţul lor, părintele Simion Ciumandra, sunt mutaţi cu forţa la Mănăstirea Cernica, iar lăcaşul devine biserică de mir ca filie a Bisericii Icoanei. După 1989, încep lucrările de restaurare ale picturii deteriorate, între timp însărcinat cu supravegherea acestora fiind părintele Sofian Boghiu, stareţul Mănăstirii Antim. Prezenţa acestuia a adăugat schitului un spor de pace şi duhovnicie.

În 1992, Schitul Darvari cu întreg complexul de clădiri din jur a fost declarat monument istoric de către Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice.

Prin purtarea de grijă a fericitului întru pomenire Părinte Patriarh Teoctist, la 31 martie 1996, Schitul Darvari redevine aşezământ monahal, iar viaţa la schit reintră pe făgaşul ei firesc. Părintele Ambrozie Meleacă este chemat de la Mănăstirea Crasna din Prahova şi devine primul stareţ al mănăstirii după 1989, reorganizând aici viaţa monahală. Mai târziu va fi ales episcop vicar patriarhal, iar din 2006, primul chiriarh al Episcopiei Giurgiului.

Până în anul 2002 sunt refăcute chiliile deteriorate de pe partea sudică, reîncadrându-se cu grijă în noul ansamblu şi clopotniţa, reconstruită după planurile originale făcute de arhitectul Gheorghe Simotta. Acest corp, opera iscusitului arhitect Nicolae Vlădescu, cuprinde 11 chilii pentru monahi, trapeza, clopotniţa, magazinul şi un mic paraclis de rugăciune pictat în tehnica fresco de către Ioan şi Daniela Moldoveanu.

Din anul 2007, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, îi încredinţează ascultarea stăreţiei, părintelui arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, sub cârmuirea căruia, după planurile aceluiași arhitect, între anii 2008-2011, în partea nordică a bisericii, în locul vechilor clădiri, se ridică un nou corp de chilii, care pe lângă chiliile pentru monahi adăposteşte şi biblioteca schitului.

În aceeaşi perioadă, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au loc ample lucrări de înfrumuseţare a bisericii prin schimbarea pardoselii, poleirea catapetesmei cu foiţă de aur şi curăţarea picturii, redându-se astfel o nouă strălucire locaşului de cult.

La data de 15 iulie 2014, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, numeşte în ascultarea de stareţ al Schitului Darvari, pe Preacuviosul Părinte Protosinghel Ghelasie Iorga. Sub cârmuirea sa duhovnicească sunt continuate lucrările de revigorare duhovnicească şi de implicare în viaţa socială a comunităţii, începute de către înaintaşii săi în scaunul stăreţesc.