Medici, farmaciști, reprezentanți de instituții medicale și preoți de caritate au participat miercuri la Conferința „Credință și știință – izvor de sănătate” în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.
Evenimentul, organizat de Patriarhia Română și Antibiotice Iași în contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, a fost moderat de preotul Nicolae Dascălu, consilier patriarhal coordonator, directorul Publicațiilor „Lumina”.
Primul dintre vorbitori a fost Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care a evidențiat nevoia de conlucrare: „Complexitatea problemelor privind protecţia sănătăţii oamenilor în societatea de azi necesită eforturi şi perspective conjugate de abordare, având în centru persoana umană, creată după chipul lui Dumnezeu şi chemată la asemănare cu Creatorul făpturilor văzute şi al celor nevăzute”.
„Apreciem consecvenţa şi dăruirea cu care ANTIBIOTICE S.A. susţine cooperarea dintre Biserică şi instituţiile medicale, dintre credinţă şi ştiinţă, pentru vindecarea suferinţelor şi slujirea sănătăţii trupeşti şi sufleteşti a multor oameni”, a spus Preafericirea Sa.
Un manifest pentru sănătate
În continuare, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a salutat reunirea slujitorilor Bisericii cu medici, farmaciști și reprezentanți de organizații de binefacere și a amintit de parteneriatul semnat în 2022 cu Patriarhia Română care acum își arată o parte dintre roade.
Ministrul Sănătății a catalogat cuvântul din deschidere al Patriarhului Daniel drept un „manifest pentru sănătate: pentru sănătate trupească, pentru sănătate sufletească și pentru sănătatea comunității”.
„Ați caracterizat foarte bine despre ce avem noi nevoie ca să putem să evaluăm ca popor și din punct de vedere al sănătății sufletești și din punct de vedere al sănătății trupești”, a spus Alexandru Rafila.
După vizionarea unui film de prezentare a Companiei Antibiotice Iași, s-a adresat audienței Directorul general Ioan Nani care a vorbit despre misiunea, valorile și dezvoltarea instituției pe care o conduce.
„Am reușit în aproape treizeci de ani să dezvoltăm o fabrică modernă care vinde produsele sale nu numai în România, ci peste tot în lumea civilizată. Au fost eforturi umane, financiare, însă important este aportul nostru la sănătate, la dezvoltarea și fericirea oamenilor, la acest sentiment de dezvoltare durabilă spre care tindem cu toții”, a spus Directorul Antibiotice Iași.
Logo-ul Antibiotice Iași
Ioan Nani a vorbit și despre relația pe care o are cu Patriarhul României pe care îl consideră mentor încă din vremea în care era Mitropolit la Iași, când purtau dese discuții „despre binele oamenilor, credință și știință”.
În 2004, în consultare cu actualul Patriarh al României, a mărturisit Ioan Nani, am fixat logo-ul actual al Antibiotice Iași, logo care include semnul crucii în locul literei „t”. „Mi-a spus: «Așa îi dați durabilitate»”, a amintit directorul.
Sesiuni de lucru
După cuvintele inaugurale, lucrările conferinței au fost împărțite în trei sesiuni.
Prima sesiune a fost deschisă de dr. Amalia Elena Anghel, care a susținut prelegerea „Campania «Sănătate pentru sate» a Patriarhiei Române”. În cadrul sesiunii au mai fost prezentate referatele: „Parteneriate cu societatea civilă, în beneficiul comunităților defavorizate” (Gabriela Alexandrescu); „Solidaritate pentru sănătatea românilor” (Radu Gănescu) și „Știință și suflet. Credință și sănătate” (Andrada Cozac).
A doua sesiune a cuprins, de asemenea, patru prezentări: „Asigurarea siguranței pacientului, prin siguranța medicamentelor” (dr. farm. Răzvan Mihai Prisada); „Abordări multidisciplinare în practica farmaceutică curentă” (prof. univ. dr. farm. Monica Hâncianu); „Rolul medicului în menținerea sănătății familiei – importanță și impact în educația pentru prevenție” (dr. Sandra Alexiu) și „Paralizia sufletească (a păcatelor), pricina pentru paralizia trupească” (pr. dr. Cristian Marge).
După o scurtă pauză a avut loc a treia sesiune, deschisă de prezentarea lucrării „Antibioticele Mileniului III – Implicarea medicului specialist în educația medicală” (dr. Adrian Marinescu), urmată de comunicările: „Tendințe globale și naționale în managementul infecțiilor severe de spital” (prof. dr. Daniel Vasile Timofte); „Beneficii pentru sănătatea familiei prin formule inovatoare” (prof. univ. dr. farm. Doina Drăgănescu); „Inima – loc de tihnă pentru Dumnezeu și semeni” (monahia asist. univ. dr. Anastasia [Ana-Maria] Pah); „Antibioticele Mileniului III – implicarea farmacistului – campanii de impact” (conf. univ. dr. farm. Gabriela Tătărângă).
Manifestarea s-a încheiat printr-un recital susținut de Cvartetul Orchestrei Medicilor din București.