Catedrala Patriarhală: PS Timotei Prahoveanul a vorbit despre canonizarea Sfinților Români

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din Capitală.

„Vă spunem cu multă nădejde și bucurie că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pregătește canonizarea unor mari nevoitori ai neamului românesc, care, mai ales în perioada comunistă, au slujit Biserica cu multă dăruire”, a afirmat Preasfinția Sa la predică.

PS Timotei a spus că anul următor, care este un an de sărbătoare în Biserica noastră pentru cei 100 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie, Sfântul Sinod va canoniza mari nevoitori și lucrători ai Evangheliei care au suferit în perioada comunistă și care „se adaugă celor peste 150 de sfinți români deja canonizați”.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a amintit despre prima canonizare a unui sfânt pe teritoriul țării noastre, care s-a petrecut în urmă cu mai mult de 500 de ani.

Canonizări ale Sfinților Români au avut loc și în perioada comunistă, la începutul acesteia. „După o luptă foarte susținută, Patriarhul Justinian a reușit ca în anul 1950 să proclame canonizarea unor sfinți români ori să generalizeze cultul unor sfinți români așa cum a fost și generalizarea în toată Biserica Ortodoxă Română a cultului local al Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, sărbători care au avut loc cu un fast deosebit, ținând cont și de asprimea vremurilor, 5 ani mai târziu, în 1955”.

Mitropolitul Grigorie Dascălu

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit aspecte din viața Sfântului Mitropolit Grigorie Dascălu.

„Venind către București pe jos aproape că n-a aflat loc unde să se odihnească într-o localitate unde a oprit, fiind așezat în rândul necuvântătoarelor, pentru că i s-au oferit doar grajdul în seara lui de popas în drumul către cetatea Bucureștilor, venind aici unde îl chemase domnul ca să-l aleagă mitropolit”, a spus PS Timotei Prahoveanul.

„Și s-a ostenit mult. A trecut prin exil, prin nedreptăți. Din perioada lui de 11 ani de slujire ca arhipăstor aici, la București, cea mai mare parte a fost petrecută în exil”.

„Printre marile lui lucrări au fost și cele de cinstire ale sfinților și de așezare la sufletul poporului a cuvintelor Evangheliei și a cuvintelor Marilor Părinți ai Bisericii, pentru care s-a ostenit. Era un cărturar, a tradus și a tipărit foarte mult”.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a explicat că Sfântul Mitropolit Grigorie Dascălu a început lucrările de renovare la actuala Catedrala Patriarhală, pe atunci mitropolitană.

La finalul predicii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a amintit de Părinții Dumitru Stăniloae și Paisie Olaru, a căror proclamare a canonizării se face anul viitor, alături de alți sfinți mărturisitori.

Din aceeași categorie