Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a slujit duminică la Paraclisul Catedralei Naționale și a explicat că Parabola vameșului și a fariseului este „o pildă despre doi oameni credincioşi”:

„Amândoi cred în acelaşi Dumnezeu, amândoi aparţinând aceleiaşi religii, amândoi erau credincioşi practicanți care veneau zilnic la templu pentru a-şi spune rugăciunile. Dar ce vedem? La sfârşitul rugăciunii, unul dintre ei se întoarce la casa sa cu pacea lui Dumnezeu în suflet, iar celălalt nu”, a subliniat PS Paisie.

Pentru înțelegerea pildei, Preasfinția Sa i-a invitat pe cei prezenți la paraclis să descopere cine erau fariseii și cine erau vameșii.

Cine erau fariseii

PS Paisie a precizat că fariseii aparțineau elitei religioase a timpului și, împreună cu cărturarii și arhiereii templului erau considerați „sfinții vremii”. Fariseii se considerau pe ei înșiși „neprihăniți” și își bazau atitudinea aceasta de superioritate spirituală pe împlinirea cu rigurozitate a ritualurilor, a Legii și pe respectarea aparențelor exterioare.

„S-ar putea să ne surprindă să aflăm că fariseii erau de fapt niște persoane foarte disciplinate şi pioase, evlavioase”, a adăugat ierarhul, indicând exemplul cel mai elocvent: dreptul Nicodim, care era și el fariseu și chiar membru al sinedriului și credea că Iisus este Mesia.

„Când fariseul din parabolă spune: «Eu nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreți, nedrepți, adulteri, sau ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig», el nu glumește!”, a evidențiat Preasfințitul Părinte Paisie.

„Puțini dintre creştinii de astăzi se pot lua la întrecere cu standardele înalte fixate de farisei”.

„De aceea, Iisus nu a declarat nule faptele bune ale fariseului: postul, milostenia etc., ci l-a condamnat pentru atitudinea lui disprețuitoare faţă de semeni, fiindcă nu Dumnezeu are trebuință de faptele bune ale omului, ci ceilalţi oameni. Cheia care ne deschide ușa spre Dumnezeu este aproapele”.

Cine erau vameșii

Vameșii, pe de altă parte, erau în general priviţi „ca oamenii cu cele mai joase nivele de moralitate, aparțineau categoriei de păcătoși publici”, a continuat PS Paisie.

„Deși evrei de neam, vameșii lucrau de partea stăpânirii romane ca funcţionari publici, fiind numiţi pe o perioadă de cinci ani. Rezilierea sau înnoirea contractului depindea de felul în care îşi îndeplineau obligațiile faţă de stăpânire. Pentru faptul că adesea adunau taxe, chiar mai mari decât cele prevăzute de stăpânire, pentru a-şi «cumpăra» astfel un nou contract de muncă, erau consideraţi ca fiind vânzători de neam”.

„Totuși, unii vameși, precum Zaheu, Levi, sau cel din Evanghelia de azi, ştiau că vocea oamenilor nu este întotdeauna vocea lui Dumnezeu. Ei sperau în mântuirea lor, nu din meritele vreunor realizări religioase ori morale, ci în baza milei lui Dumnezeu”, a explicat ierarhul.

Judecata se răstoarnă

În continuare, Preasfinția Sa a analizat atitudinea celor doi, la templu.

„Debordant în privinţa siguranței de sine, a propriei capacități de a respecta poruncile, a propriilor merite şi a propriilor virtuți, fariseul este concentrat doar asupra lui însuşi. Drama acestui om este faptul că urmărind doar litera Legii a devenit lipsit de iubire, de dragoste. Însă, chiar şi cele mai mari virtuți, dacă nu sunt dublate de dragoste nu pot folosi la nimic”.

Pe de altă parte, „rugăciunea vameşului ne ajută să înţelegem ce anume este plăcut lui Dumnezeu. Spre deosebire de fariseu, vameşul nu se compară cu alţii. Se recunoaşte păcătos înaintea lui Dumnezeu şi îi cere iertare. El nu începe cu înșiruirea meritelor, ci pornește de la ce îi lipsește; nu începe prin a-şi etala bogăţia faptelor bune, ci lipsa lor, sărăcia, nu sărăcia economică – deoarece, cum am spus, vameșii erau înstăriți şi uneori, prin câștiguri nedrepte, erau mai bogați decât proprii lor conaționali – ci e vorba de o sărăcie a vieţii sufletești, pentru că nu se trăiește nicicând bine în stare de păcat”.

PS Paisie a subliniat că vameșul se recunoaşte pe sine ca fiind „sărac în fapte bune” înaintea lui Dumnezeu, iar Domnul îi ascultă rugăciunea alcătuită din doar din cinci cuvinte, dar rostite din inimă: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul!”.

„Pentru Mântuitorul Iisus am văzut cât de importantă este atitudinea celor doi care vin la templu să se roage; atât de importantă încât ne-o ilustrează într-o antiteză paradoxală, contradictorie, punându-i alături, în pilda rostită de El, pe cel mai pios şi mai evlavios om al timpului – fariseul – şi pe păcătosul public prin excelenţă – vameșul”.

„Și judecata se răstoarnă: cel care se considera bun și drept eșuează, pentru că era prezumțios, fudul, încrezut; iar cel care era păcătos și se considera nevrednic, este înălțat de Dumnezeu, tocmai pentru smerenia lui”, a spus PS Paisie.

Suntem și vameși, și farisei

„Dacă noi privim în sufletul nostru cu sinceritate, îi vedem în noi pe amândoi, și vameșul și fariseul! Suntem uneori vameși, pentru că suntem păcătoși și uneori recunoaștem asta, și suntem uneori farisei, pentru că suntem încrezuți, vanitoși, capabili să ne îndreptățim, să ne justificăm pe noi înșine înaintea lui Dumnezeu!”.

„Să ne ajute Dumnezeu ca, intrând în aceste săptămâni pregătitoare pentru Postul Sfânt, luminați de lecturile minunate ale Evangheliei care vor fi oferite în duminicile următoare, să ne pregătim cu adevărat pentru trecerea vrednică a Postului Mare, menită să ne ajute să aducem adevărată pocăință lui Dumnezeu, să ne cercetăm viețile, greșelile și păcatele noastre, neapărat în scaunul de spovedanie, prin îndeplinirea conștiincioasă a postului, a milosteniei, a iubirii aproapelui”, a îndemnat Episcopul vicar patriarhal.