![PS Paisie Sinaitul a explicat legătura dintre Botezul Mântuitorului Iisus Hristos la Iordan și cel al fiecărui creștin](/sites/default/files/styles/mediu_mare_9_6_600x400_/public/2025-01/PS-Paisie-Sinaitul-la-Paraclisul-CMN-de-Boboteaza-Costin-Marius-scaled.jpeg.webp?h=a92f03cd&itok=ZU5djC8X)
![Procesiune cu icoana Sf. Antonie la Curtea Veche Procesiune cu icoana Sf. Antonie la Curtea Veche](/sites/default/files/styles/articol_full/public/2014-01/2014.01.16d.JPG.webp?itok=C9qHcGOR)
În fiecare an, la 17 ianuarie, Biserica Sfântul Antonie - Curtea Veche, Paraclis Patriarhal îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Sărbătoarea hramului a început din această seară cu procesiunea ce a purtat icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare până la locul unde s-a aflat biserica Sfântul Anton ce a ars în incendiul din anul 1847. Acesta este al treilea an când se săvârşeşte această procesiune. Aici, s-a oficiat Acatistul Sfântului Antonie cel Mare de către un sobor de preoţi şi diaconi. La final, părintele Nicolae Dascălu, Coordonatorul Centrului de Presă BASILICA, a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi.
După slujba Acatistului s-a mers din nou, în procesiune, la Biserica Domnească, iar icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare a fost aşezată spre închinare.
Sute de credincioşi au participat la manifestările din această seară care au continuat cu săvârşirea, în sfântul locaş, a Slujbei Vecerniei unită cu Litia.
***
Biserica Domnească de la Curtea Veche - Paraclis Patriarhal cu hramurile Buna Vestire şi Sfântul Cuvios Antonie Cel Mare a fost zidită de domnitorul Mircea Ciobanul în anul 1559. A fost edificată și zugrăvită de Petru cel Tânăr sub îndrumarea doamnei Chiajna. Sfântul Antonie a devenit ocrotitorul bisericii Sfântul Anton - Curtea Veche după incendiul din 23 martie 1847 când Biserica Sfântul Anton – Puşcărie din apropierea Bisericii Domneşti a ars în întregime de unde a fost salvată în chip minunat Icoana făcătoare de minuni ce se află în Biserica Domnească de la Curtea Veche.
Sursa: www.basilica.ro
Din aceeași categorie
![PS Paisie Sinaitul a explicat legătura dintre Botezul Mântuitorului Iisus Hristos la Iordan și cel al fiecărui creștin](/sites/default/files/styles/mediu_mare_9_6_600x400_/public/2025-01/PS-Paisie-Sinaitul-la-Paraclisul-CMN-de-Boboteaza-Costin-Marius-scaled.jpeg.webp?h=a92f03cd&itok=ZU5djC8X)
![PS Paisie Sinaitul: Diferența dintre Sfântul Ioan și Iisus Hristos în abordarea păcătoșilor](/sites/default/files/styles/mediu_mare_9_6_600x400_/public/2025-01/PS-Paisie-Sinaitul.jpeg.webp?h=a1e1a043&itok=pb6U4cZM)
![Sfântul Nichifor Leprosul va fi sărbătorit la biserica bucureșteană „Sfântul Ilie”-Ghencea: Program](/sites/default/files/styles/mediu_mare_9_6_600x400_/public/2025-01/ps-timotei-prahoveanul-sfantul-ilie-ghencea-2024-80.jpg.webp?h=561fe1eb&itok=_BXN4NxJ)