Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, medicul creștin de secol 4 martirizat la vârsta de 30 de ani, a fost cinstit sâmbătă la Catedrala Patriarhală, unde a slujit Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La predică, Preasfințitul Părinte Timotei a prezentat viața sfântului, un model pentru tineri, și a subliniat că marele mucenic este cinstit în mod special în 2024 – Anul comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți.
„Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon ne oferă în acest an posibilitatea de a medita la marele dar pe care l-au primit cei bineplăcuți lui Dumnezeu de a vindeca suferințele oamenilor”.
PS Timotei a menționat că acest dar este unul pe care Mântuitorul l-a făgăduit ucenicilor Lui atunci când le-a spus: Pe bolnavi, mâinile veți pune și bine le va fi (Marcu 16:18).
„La fel se întâmplă și astăzi în Biserică, care este locul vindecării sufletești și trupești. Și de multe ori sunt mărturisiri ale celor care s-au vindecat lângă Sfinții lui Dumnezeu, lângă Sfinții care au primit acest dar și pe care Biserica îi pomenește în mod deosebit în acest an”.
Era tânăr și învățat, dar a prețuit Evanghelia mai mult decât orice
„Sfântul Pantelimon ne îndeamnă pe noi toți la păstrarea și întărirea credinței, așa cum a avut-o El, un tânăr care nu împlinise încă 30 de ani când a fost martirizat”, a adăugat PS Timotei.
Acest lucru arată că Evanghelia era prețuită mai mult decât alte lucruri, și mai ales de către tineri, de aceea „calendarul are foarte mulți mărturisitori tineri”, a spus părintele episcop vicar enumerând exemple ca: Sfântul Pantelimon, Sfântul Dimitrie, Sfântul Gheorghe și alții „care încă nu au ajuns la plinătatea vârstei, dar care au înțeles tainele credinței și le-au considerat mai mult decât orice alt privilegiu, așa cum ar fi fost slava de la oameni sau răsplata stăpânitorilor de atunci care erau închinători la idoli”.
„Curajul unei astfel de mărturisiri se oferă ca exemplu tuturor fiilor Bisericii și mai ales tinerilor, celor care studiază, pentru că Sfântul Pantelimon nu a fost doar un martir obișnuit, ci a fost un tânăr învățat care știa medicină, care știa filozofie, care provenea din familia unui senator, dar care a prețuit mai mult decât oricât cuvintele Evangheliei”.
„Ne rugăm Sfântului Pantelimon ca să întărească credința noastră. Ne rugăm să dea tuturor curajul mărturisirii, chiar dacă astăzi nu este numaidecât nevoie de mărturisire prin sânge, dar este nevoie de mărturisire prin cuvânt, prin rugăciune și mai ales prin faptă”.
După Sfânta Liturghie, PS Timotei Prahoveanul a oficiat o slujbă de pomenire pentru Patriarhii Iustin și Teoctist.