De pe înălţimea înconjurată de podgorii bogate unde a fost ridicată biserica Schitului Sfântul Nicolae Chiţorani, privitorul cuprinde până departe câmpia de peste Teleajen spre Dunăre. Dicţionarul geografi c al judeţului Prahova publicat la 1879 menţionează că „schitul din Valea Orlei s-a zidit în anul 1396 de coana Tinca Mărăcineanca, să le fie lăcaş de rugăciune locuitorilor acestor bogate locuri”. Era din lemn, acoperit cu şindrilă. A cunoscut în timp numeroase restaurări, ultimele în 1921, 1956, 2007, astăzi doar brâul din lemn în formă de funie împletită mai este o mărturie a fostului locaş.
În Buletinul Societății de Geografie din 1922 Ecaterina Zaharescu scrie despre această biserică „foarte veche şi mică ale cărei singure mărturii scăpate de vitregia timpurilor ori de reparaţiile meşterilor sunt acel brâu îngust de lemn în forma funiei, care o încinge şi coloanele subţiri de o lucrătură măiastră şi foarte delicate”.
Biserica are forma de navă, cu altar poligonal, naos, pronaos şi pridvor deschis sprijinit pe opt stâlpi fasonaţi, legaţi între ei printr-un zid de un metru înălţime. Deasupra naosului se ridică o turlă înaltă, hexagonală, luminată de patru ferestre. Din pridvor în pronaos accesul se face printr-o uşă din lemn prevăzută cu un ornament din funie împletită ce închide o cruce. Cele patru panouri ale uşii au fiecare patru cruci ale căror baze au ca ornament un cerc în care sunt înscrise rozete.
Valoarea acestei construcţii din lemn este dată şi de acea ingenioasă şi originală îmbinare a grinzilor în formă de coadă de rândunică, aşa cum o întâlnim şi la bisericile din Maramureş. Deşi are o vechime considerabilă ni s-au păstrat puţine inscripţii. Despre o astfel de inscripţie aminteşte, în una din însemnările sale, Nicolae Iorga, este cea de pe piatra de mormânt care se află şi astăzi în dreapta pronaosului: „în acest mormânt este aşezat pentru odihnă protos. Macarie, slujitor al bisericii şi ctitor, anul morţii 1524”. O altă dovadă a vechimii monumentului este şi piatra de mormânt a jupâniţei Stanca, datată la 1756 în vremea domniei lui Constantin Nicolae Mavrocordat.
Între anii 2004-2007, prin efortul conjugat al Patriarhiei, al Ministerului Culturii, al celorlalte organe ale administraţiei de stat şi nu în ultimul rând prin evlavia şi generozitatea credincioşilor, s-au făcut lucrări de consolidare şi s-a repictat biserica, fiind târnosită la data de 1 iulie 2007 de PS Sebastian Ilfoveanul, atunci episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
