Începuturile așezământului Sf. Maria sunt în strânsă legătură cu lacul sărat si nămolul tămăduitor care fac din Techirghiol o stațiune balneară vestită. În anul 1928, primul patriarh al României, Miron Cristea, cumpăra în această stațiune o vilă cu 16 camere, înființând un sanatoriu pentru clerul din întreaga țară.
Așezământul a purtat mai multe denumiri de-a lungul timpului, fiind sanatoriu și schit (iar mai apoi mănăstire) în același timp. Astfel, în 1941 se vorbea despre „Sanatoriul Preoțesc Miron Cristea”, apoi „Schitul Sfântul Pantelimon” iar mai târziu, în 1951, „Schitul Sf. Maria”. Această dublă menire a așezământului a fost folosită cu înțelepciune de către patriarhul Justinian, care s-a luptat din răsputeri să păstreze locașul în patrimoniul Bisericii în timp ce autoritățile regimului comunist încercau confiscarea lui. În această situație, în anul 1951, Patriarhul Justinian a adus aici de la Stâna Regală a Castelului Peleș de la Sinaia o bisericuță de lemn, anunțând oficial înființarea unui schit de maici, astfel încât sanatoriul devenea o anexă a schitului, ceea ce complica cel puțin la momentul respectiv, procedura legală de preluare a sanatoriului. Pe data de 15 august 1951 s-a săvârșit sfințirea locașului, numindu-se și prima stareță – maica Nectaria Antonescu.
Construită de către obștea sătească din satul Maiorești, județul Mureș, la începutul secolului al XVIII-lea, bisericuța cu hramul ”Sf. Apostoli Petru și Pavel” a fost mutată în anul 1934 de către regele Carol al II-lea la Castelul Pelișor de la Sinaia, iar mai apoi la Stâna Regală a castelului.
După transportarea bisericuței la Techirghiol, restauratorii au făcut câteva modificări, adăugând un pridvor sculptat și un turn de clopote cu foișor. În documentele care s-au păstrat în legătură cu această bisericuţă se menționează că exista o clopotniţă, situată însă separat de corpul bisericii propriu-zise.
Pereții bisericii sunt alcătuiți din bârne de stejar suprapuse orizontal și îmbinate printr-o tehnică specifică locașurilor de lemn din Transilvania, numită „coadă de rândunică”, iar în unele locuri prin cuie de lemn. Aceste bârne au un aspect natural, nefiind finisate, păstrându-se astfel caracteristicile trunchiului de stejar din care au fost tăiate. Bisericuța este împrejmuită de un brâu median cu aspect de funie împletită, simbol al comuniunii sau o modalitate de delimitare simbolică a spațiului sacru.
Foișorul clopotniței este ornat cu motive geometrice și cruci pe fiecare din cele patru laturi. Motive populare românești, geometrice și florale se regăsesc și la ancadramentul vechii uși, situată pe latura de nord. Pridvorul adăugat ulterior, pe lângă ornamente populare de felul celor amintite, prezintă un profil de maică și unul de călugăr despărțite de o cruce, sculptate în colțul din partea de vest.
Pictura s-a realizat în mai multe etape de diverși zugravi din zonă. Supraviețuind intervențiilor succesive asupra picturii întreprinse în diferite perioade, s-a păstrat până în zilele noastre o inscripție pe ușile împărătești: “Aceste dveri au plătit Maer Eremia și cu Bota Gligore pentru iertarea păcatelor sale – 1750”. Cercetătorii în domeniu presupun că au fost pictate de Andrei de la Sunfalu, un zugrav renumit în zona de unde provine biserica. Icoanele împărătești sunt datate în jurul anului 1730. Pe scenele pictate pe pereți nu s-a păstrat nici o inscripție originală, unele din ele fiind refăcute în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Însă, aflăm din comunicările maicii starețe Nectaria către Patriarhie, că pe icoana înfățișând Învierea lui Lazăr exista o inscripție cu următorul conținut: “Să se știe locul dela deal dinspre biserică, din reanul (sic), l-am schimbat precum noi…”, iar pe icoana reprezentând Nunta din Cana Galileii este zugrăvită data “1811” când a fost reîmprospătată pictura, după consemnările aceluiași preot Elisei.
Ca elemente distinctive pentru bisericile de lemn din Transilvania și aici se întâlnește pictat tricolorul ca semn de unitate națională. Pe de altă parte, prigonitorii Mântuitorului sunt înfățișați în chipul husarilor, modalitate de exprimare în viziunea populară a adversității față de dușmanii poporului, sentimente care îşi puteau găsi libera expresie în astfel de lăcașe sfinte, de păstrare a unității de credință și cultură. O altă imagine larg răspândită în pictura din sec. al XVIII-lea este cea a Sfântului Cristofor cu cap de câine, care în această bisericuță este asociată cu imaginea morții în chip de schelet cu coasa și care, în Transilvania, se întâlnește chiar și pe zidurile caselor, țăranii având credința că îndeosebi acest sfânt îi protejează de duhurile rele.
Înscrisă, ca program iconografic, în familia bisericilor de lemn mureșene, din punct de vedere arhitectural, bisericuța din Maiorești prezintă asemănări și cu biserici din Moldova, fiind o mărturie pentru comunicarea dintre meșteri în cadrul relațiilor complexe între versanții Carpaților.
Între anii 1965-1967, s-a extins sanatoriul prin prelungirea și supraetajarea căminului (în prezent aripa de sud), iar între anii 1975-1977 s-a construit aripa de nord a complexului și corpul care le unește, păstrându-se stilul arhitectural al vilei cumpărate inițial.
Împlinindu-se un deziderat mai vechi al patriarhilor și starețelor care au condus acest așezământ, în anul 1999-2000 s-a amenajat o bază de tratament balnear, unde, cu nămolul din lac și cu aparatură de specialitate, se pot trata afecțiuni reumatice sau se pot efectua tratamente de recuperare postoperatorie. Această bază de tratament, care acum funcționează în cadrul Centrului Social-Pastoral Sf. Maria, se află sub ocrotirea Sfântului Pantelimon - protectorul medicilor și bolnavilor, a cărui statuie se află în curtea din partea de sud a ansamblului. Sculptată în bronz de renumitul sculptor Ion Jalea, statuia mucenicului este încadrată în stil clasic de coloane din piatră de Techirghiol și pergole cu trandafiri, iar în fața ei este așezată o icoană mozaic a aceluiași sfânt, care alătură surprinzător de plăcut expresia iconografică bizantină elementelor clasice ale peisajului.
Pentru protejarea bisericuței de lemn care, fiind monument istoric, avea nevoie de condiții speciale de întreținere și adăugând faptul că era neîncăpătoare pentru obștea monahală și credincioșii care participau la slujbe, în anul 2000, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a sfințit locul pentru construirea unei noi biserici de zid cu hramurile: ”Adormirea Maicii Domnului”, ”Sf. Cuv. Daniil Sihastru” și ”Sf. Cuv. Teoctist”. Lucrările de construcție au început în anul 2003. În anul 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit Paraclisul cu hramurile ”Sf. Pantelimon” și ”Sf. Proroc Moise” de la demisol, iar în anul 2016 s-au încheiat și lucrările de pictură interioară, în tehnica frescă a bisericii propriu-zise.
În prezent, mănăstirea are 30 de viețuitoare. Viața în mănăstire pare din exterior, de multe ori banală și monotonă însă, ceea ce îi dă valoare este partea nevăzută, tainică, înveșmântată în smerenie. În biserică, la atelierul de pictură, la prescurărie, la trapeză sau la bucătărie, măicuțele se străduiesc spre lucrarea continuă a rugăciunii, care are puterea de a transfigura viața de zi cu zi a monahului într-o ofrandă vie.
Din anul 1976, numele mănăstirii Sf. Maria din Techirghiol este, fără îndoială, nedespărțit de cel al părintelui Arsenie Papacioc – duhovnicul care a dăruit acestei mănăstiri renumele și vibrația duhovnicească deosebită, omul care și-a împletit impresionantul său destin cu cel al mănăstirii din acel an până la sfârșitul vieții (2011). Aproape un secol de viață, cu 11 ani de pătimire în închisorile a două dictaturi, cu experiența pustiei și peste 60 de ani de îndrumare duhovnicească în vremuri zbuciumate, toate acestea au atras la Techirghiol mii și mii de oameni. Chilia unde s-a nevoit, devenită astăzi muzeu și mormântul, aflate în incinta mănăstirii, sunt și acum, după trecerea părintelui Arsenie Papacioc la cele veșnice, un loc de întâlnire tainică cu cel care a iubit prea mult pentru a lăsa moartea să-l despartă de cei pe care i-a iubit.
Așadar, fie că vii la Mănăstirea “Sf. Maria” din Techirghiol pentru tratament balnear, fie ca să cunoști o mănăstire dobrogeană cu o istorie nu foarte lungă dar interesantă, fie să retrăiești apropierea unui mare duhovnic, odată ajuns aici vei simți binecuvântarea Maicii Domnului, a sfinților protectori ai mănăstirii și a smeritului rugător către Domnul pentru noi - părintele și duhovnicul Arsenie Papacioc.
