Patriarhul: Din Evanghelie Biserica a învățat să aibă grijă de cei bolnavi

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnalat duminică faptul că din Evanghelie Biserica a învățat să aibă grijă de cei bolnavi. Patriarhul a făcut referire la textul evanghelic al zilei care prezintă Vindecarea unui om paralizat din Capernaum, dar și la altele asemenea.

„Astfel au apărut în mănăstiri primele infirmerii sau bolnițe, apoi, prin grija Bisericii, primele farmacii și primele spitale”.

„Astăzi avem o mulțime de preoți de caritate. Aproape toate spitalele din România au câte o capelă sau paraclis în care preotul de caritate, împreună cu cei dornici să ajute pe bolnavi, se roagă pentru ei și săvârșește adesea Sfântul Maslu”, a precizat Părintele Patriarh în omilia rostită la Paraclisul „Sfântul Gheorghe” din Reședința Patriarhală.

„Evanghelia aceasta a vindecării, a iubirii milostive, a rodit de-a lungul veacurilor într-o mulțime de instituții de îngrijire a bolnavilor, a bătrânilor și a oamenilor săraci”, a remarcat Patriarhul României.

„În esență, această evanghelie ne spune că de fapt credința celor milostivi ajută pe cel bolnav”, a precizat Patriarhul în introducerea a trei teme principale extrase din minunea vindecării de la Capernaum.

1. Boala trupului cheamă pe om să caute vindecarea sufletului de păcate

Iisus Hristos cunoștea nu numai boala acestui om paralizat ci și pocăința lui, ca urmare a unei suferințe îndelungate, a notat Părintele Patriarh.

„Prin suferință, omul bolnav a ajuns la pocăință și la credința că numai Iisus din Nazaret care a vindecat o mulțime de bolnavi îl poate vindeca și pe el. Iisus, cunoscând suferința, pocăința și credința acestui bolnav, îi spune: ‹Fiule, iertate sunt păcatele tale›”.

„În general Iisus, atunci când numește pe cineva dintre oameni ‹fiu› sau ‹fiică›, înseamnă că a descoperit în el credință”, a arătat Patriarhul Daniel evocând mai departe clevetirile cărturarilor și minunea vindecării petrecută după iertarea păcatelor celui paralizat.

2. Iisus vindecă mai întâi sufletul

„Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos mai întâi vindecă sufletul omului de păcat și apoi vindecă și trupul bolnavului de paralizie. Prin aceasta ne arată că adesea boala trupului este manifestarea văzută a unei boli a sufletului care are nevoie de iertare, de vindecare duhovnicească”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnalat aici că Mântuitorul nu divulgă păcatul bolnavului și se arată astfel a fi „Duhovnic și Doctor desăvârșit”. „El păstrează secretul sau taina vieții omului bolnav”.

„Mântuitorul nu vrea să umilească pe cel care este deja umilit de boală, nu vrea să umilească imaginea publică a unui om care s-a smerit pe sine venind la El în stare de pocăință cu speranța și cu credința că numai Iisus îl poate vindeca”.

Patriarhul a spus că Mântuitorul i-a redat celui paralizat sănătatea și demnitatea, iar de aici Biserica a învățat să păstreze secretul spovedaniei.

3. Oamenii care aduc pe cel bolnav la Iisus îi reprezintă pe medici

În a doua parte a predicii, Părintele Patriarh a vorbit despre oamenii care l-au adus pe bolnav la Iisus.

„Aceștia îi reprezintă pe cei care cheamă la Iisus pe toți cei păcătoși și care se roagă pentru cei bolnavi, pe slujitorii Bisericii, dar și pe toți credincioșii care au grijă de bolnavi, în mod deosebit pe medicii și pe întreg personalul medical”.

„Atunci când iubirea milostivă a lui Hristos locuiește în sufletele oamenilor, aceștia devin milostivi”, a continuat Patriarhul. „Creștinul milostiv devine mâinile iubirii milostive a lui Hristos”.

„Astăzi, Evanghelia ne îndeamnă să fim milostivi, să fim foarte atenți, să sprijinim pe cei bolnavi, să căutăm, să-i ducem la biserică și la medici, să avem grijă de sănătatea lor care este dar de la Dumnezeu”, a spus Patriarhul României.

„Prin această iubire milostivă, care devine vindecătoare și binefăcătoare, arătăm de fapt taina Bisericii ca trup tainic al lui Hristos. Biserica se manifestă prin credința clerului și credincioșilor, dar și prin lucrarea social filantropică, de milostenie a Bisericii”, a spus Preafericirea Sa.

Biserica Ortodoxă Română pune în practică aceste cuvinte ale Evangheliei, fiind un actor principal în menținerea sănătății sufletești și trupești a românilor. Drept dovadă sunt acțiunile filantropice din perioada crizei cauzate de actuala pandemie. Ajutorul material și financiar acordat de Biserică în această perioadă a depășit 20 de milioane de lei.

După ce a participat la Sfânta Liturghie, Patriarhul Daniel s-a întâlnit cu reprezentanții ASCOR din toată țara pe care i-a felicitat la împlinirea a 30 de ani de activitate.

Foto: arhiva Basilica.ro

Sursa: Basilica.ro