Gânduri la Evanghelia primei duminici din Triod

La începutul Perioadei Triodului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că „Evanghelia Duminicii Vameșului și a Fariseului este, înainte de toate, un îndemn la rugăciune smerită”.

Amintind remarca Sfântului Grigorie Palama că „rugăciunea adevărată este însăși prezența lucrătoare a lui Dumnezeu în omul care se roagă”, Preafericitul Părinte Patriarh a menționat că atunci „când omul se smerește, adică se golește de sinele egoist, se umple de prezența smerită, iubitoare și sfințitoare a lui Dumnezeu. Când însă omul este plin de sine, în el nu mai este loc pentru prezența iubitoare și smerită a lui Dumnezeu”.

De aceea Evanghelia ne arată că „Cel care se smerește pe sine se va înălța”, adică va fi înălțat, „deoarece sufletul care Îl are pe Dumnezeu ca centru al veții sale se luminează și se ridică, sau crește în relația cu Dumnezeu, fiind înălțat în iubirea lui Dumnezeu”, a continuat Părintele Patriarh.

La finalul predicii rostite în Paraclisul „Sf. Grigorie Luminătorul”, Patriarhul Daniel a reamintit cele patru lucrări pregătitoare pentru post: rugăciunea, pocăința, milostenia și înfrânarea.

Foto credit: Basilica.ro

Sursa: Basilica.ro

Din aceeași categorie