În Duminica a 3-a după Rusalii, Patriarhul Daniel a vorbit în cuvântul rostit la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Reședința Patriarhală despre grijile vieții și prioritatea vieții creștine.
„Mântuitorul Hristos arată că grijile prea multe îl paralizează sufletește pe om, îl întunecă, îl înrobește. Dacă însă omul își pune nădejdea în Dumnezeu și caută mai întâi viață spirituală și apoi bunuri materiale, atunci el se luminează”.
Iar Mântuitorul oferă, în Evanghelia de la Matei citită duminică, exemplul grijii iubitoare, milostive a lui Dumnezeu față de creaturi. „Aceasta se numește pronia cerească sau pronia divină: grija lui Dumnezeu Creatorul față de ființele pe care El le-a creat”, a subliniat Preafericirea Sa.
Ochiul sufletesc – conștiința
Patriarhul României a explicat de ce textul evanghelic din Duminica a 3-a după Rusalii este foarte luminător pentru modul de a trăi pe pământ.
„Mântuitorul Iisus Hristos spune: Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat”.
„Sfinții Părinți ne arată că de fapt ochiul acesta sufletesc este conștiința sau capacitatea omului de a discerne între bine și rău, între păcat și virtute, între ceea ce este folositor și nefolositor. Dacă omul are conștiința aceasta a deosebirii modurilor de viețuire, atunci conștiința îl luminează. Conștiința omului, chiar și la păgâni, i-a ajutat pe aceștia să deosebească binele de rău și viața dreaptă, cinstită de cea trăită în întunericul patimilor egoiste”.
Prioritatea vieții creștine
Textul biblic de la Matei citit astăzi se încheie cu o concluzie, care de fapt, a afirmat Patriarhul României, este „înțelesul cel mai profund și corect al textului precedent, și anume: Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a menționat că în acest verset Mântuitorul Iisus Hristos nu îl îndeamnă pe om la pasivitate, lenevire, inactivitate totală, ci doar îl cheamă să stabilească prioritatea vieții:
„Mai întâi, să caute hrană și îmbrăcăminte pentru suflet, ceea ce înseamnă credință puternică, rugăciune și viețuire puternică în fapte bune și celelalte se vor adăuga. Să caute Împărăția lui Dumnezeu cea netrecătoare, adică să caute să caute viața veșnică. Viața de pe pământ este doar o pregătire pentru viața veșnică, cerească”.
„Avem aici cheia înțelegerii adevărate a Evangheliei de astăzi: să căutăm mai întâi Împărăția Cerurilor și dreptatea lui Dumnezeu. Dreptatea lui Dumnezeu înseamnă buna relație cu el, legătura sfântă și folositoare cu el. Iar căutarea Împărăției lui Dumnezeu este prioritatea vieții creștine”.
Potrivit Preafericirii Sale, Biserica Ortodoxă a ținut seama de această Evanghelie.
„La rugăciunea dinainte de masa de prânz, rugăciunea Tatăl nostru, se cere mai întâi să vie Împărăția lui Dumnezeu și după aceea se cere ca să ne dăruiască pâinea noastră cea de toate zilele”.
„Vedem că este vorba de o prioritate. Vedem astfel legătura dintre prezența sau harul Împărăției cerești, ca hrană spirituală pentru suflet, și mâncarea materială, ca hrană pentru trup”.
Împărăția lui Dumnezeu
Părintele Patriarh Daniel a explicat apoi ce este Împărăția lui Dumnezeu.
„Împărăția lui Dumnezeu este comuniunea de har, de viață și de iubire a Preasfintei Treimi cu îngerii și cu sfinții. Despre această Împărăție, Sfântul Apostol Pavel spune: Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace, și bucurie în Duhul Sfânt (Romani 14:17)”.
„De aceea, atunci când începem cea mai amplă rugăciune a Bisericii, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, preotul spune: Binecuvântată este Împărăția Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh”.
„Toate Sfintele Taine ale Bisericii, în afară de Spovedanie, care este de fapt o pregătire pentru a primi Sfânta Euharistie, încep cu această binecuvântare. Creștinii botezați doresc tot timpul să preamărească pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, ca răspuns la iubirea Lor”.
„Împărăția lui Dumnezeu este tainic prezentă în Biserică, iar la sfârșitul veacurilor, după Judecata de Apoi, ea nu se va mai dărui doar ca arvună oamenilor, ci ca plinătate”.
Trei învățături
Patriarhul Daniel a enunțat, pe scurt, principalele trei învățături din Evanghelia Duminicii a 3-a după Rusalii.
- Grijile privind mâncarea, băutura și îmbrăcămintea nu trebuie să înrobească viața omului, adică să devină îngrijorare sau tiranie asupra sufletului;
- Evanghelia ne învață că iubirea milostivă a lui Dumnezeu Creatorul față de creaturi sau pronia cerească să fie un izvor de pace și speranță pentru om;
- Evanghelia ne îndeamnă să nu fim leneși, ci ne spune să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga.
„Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simțim bucuria aceasta a prezenței Împărăției lui Dumnezeu în inimile noastre ca arvună aici și să dobândim plinătatea ei, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire”, a afirmat, în încheiere, Patriarhul României.
Foto credit: Ziarul Lumina
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie



