Patriarhul Daniel: Duhul Sfânt nu ia chip de om, dar dorește să facă din fiecare om o icoană a lui Hristos

„Duhul Sfânt nu ia chip de om, dar dorește să facă din fiecare om un chip duhovnicesc, o icoană a lui Hristos”, a spus Părintele Patriarh Daniel duminică, de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh.

„De aceea, El nu se impune din exterior, ci El se propune din interiorul omului, respectând libertatea omului, inspirându-l pentru gândul bun, pentru cuvântul bun și pentru fapta cea bună. Dar nu forțează pe nimeni. De aceea El este Duhul Libertății, după cum spune Sfântul Apostol Pavel.”

„În același timp, pentru că El îl ajută pe om să cultive relația sa de credință și iubire față de Dumnezeu, El este Duhul comuniunii, al comunicării și al creșterii duhovnicești în comunicarea omului cu Dumnezeu – prin rugăciune – și cu ceilalți oameni – prin cuvinte și fapte bune”, a adăugat Preafericirea Sa.

„Duhul Sfânt este discret. El a fost numit de către Sfântul Vasile cel Mare Arhitectul Bisericii, în înțelesul că El lucrează din interiorul omului. El este un iconar care face din chipul omului înduhovnicit un chip al Lui Hristos. De aceea, Duhul Sfânt nu apare în chip de om, El nu apare ca un vizavi, ca cineva care stă în fața noastră. Ci El locuiește în interiorul omului, în sufletul omului.”

Patriarhul României a prezentat în continuare modurile în care Sfântul Duh, a treia Persoană divină a Sfintei Treimi, se artă oamenilor: ca vuiet de vânt, ca limbi de foc și ca apă vie.

Suflare de vânt

Sf. Duh „Se arată apostolilor ca vuiet mare de vânt, ca o vijelie. În limba ebraică, cuvântul Duh, ruah, înseamnă deodată vânt și duh. Deci El apare ca ceva care pune în mișcare, care aduce o prospețime, care aduce o dinamică, o noutate, care scoate din monotonie și din comoditate pe om”, a precizat Patriarhul României.

„El este un Duh al libertății, Care suflă unde vrea și, în același timp, are un scop: să adune oamenii în iubirea lui Dumnezeu și întreolaltă. Acesta este vânt, vijelie, vuiet Care trezește, Care atrage atenția, Care aduce un eveniment nou în viața oamenilor.”

Limbi de foc

„Iar limbile ca de foc, sau în chip de limbi de foc, înseamnă foc curățitor, foc luminător și foc încălzitor. Aceste calități ale focului în raport cu metalele, de pildă, se pot interpreta și ca lucrări duhovnicești ale Duhului”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.

„Duhul Sfânt încălzește inima omului, ca să iubească mai mult pe Dumnezeu în rugăciune și pe semeni, prin fapte bune. Focul acesta curățitor, luminător și încălzitor este un foc duhovnicesc. Acesta a fost dat apostolilor, ca să lucreze lucrarea Domnului în diferite popoare.”

„Limbile acestea diferite înseamnă neamuri diferite care sunt chemate să formeze o comuniune în Biserica lui Hristos, din neamuri diferite și din persoane distincte”, a subliniat Preafericirea Sa.

Apă vie

„De asemenea, vedem că Duhul Sfânt, Care încălzește sufletul ucenicilor și îi face și mai iubitori de Hristos și împlinitori ai poruncilor Lui, este prezentat ca apa cea vie de Mântuitorul în Evanghelia de astăzi”, a continuat Patriarhul României.

„Apa cea vie este cea care face roditor pământul. Apa cea vie face roditoare inima omului, sufletul omului, îi dă o viață nouă. Înseamnă că Duhul Sfânt este Cel Care dăruiește daruri multe omului, pe care, dacă omul le cultivă, ajunge la rodirea duhovnicească.”

„Această legătură între cele două prezentări, între imaginea Duhului Sfânt ca foc și imaginea Duhului Sfânt ca apă vie se întâlnește în lacrimile pocăinței”, a precizat Patriarhul Daniel.

„Niciodată Biserica Ortodoxă nu a despărțit lucrarea lui Hristos de lucrarea Duhului Sfânt și nici lucrarea Duhului Sfânt de lucrarea lui Hristos”, a mai subliniat Patriarhul României.

„Fără lucrarea Duhului Sfânt nu este Întrupare, nu este taina Bisericii și nici Euharistie. De aceea, noi, când ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos pline de Duhul Sfânt.”

Cum este constituită Biserica prin lucrarea Sf. Duh

Părintele Patriarh Daniel a mai explicat cum este constituită, prin Duhul Sfânt, Biserica întemeiată de Hristos, dacă Hristos este Capul și Temelia Bisericii.

„Așa după cum Duhul Sfânt a pogorât peste Fecioara Maria și firea dumnezeiască a lui Hristos s-a unit cu firea omenească și S-a născut Hristos Dumnezeu-Omul în lume, tot așa acum, prin Pogorârea Duhului Sfânt, viața divino-umană a lui Hristos din ceruri se extinde la toată umanitatea care crede în Hristos și se botează în numele lui Hristos și devine Trupul tainic al lui Hristos, sau Biserica.”

Patriarhul României a asistat duminică la Sf. Liturghie oficiată în paraclisul istoric cu hramul „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.