Din Evanghelia citită în Duminica a 32-a după Rusalii învățăm că Dumnezeu dorește să schimbe inimile și viețile oamenilor nu prin pedepse și mustrări, ci mai ales prin „copleșitoarea Sa bunătate”, a subliniat, duminică, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.
În cuvântul său, Patriarhul României s-a referit la felul în care vameșul Zaheu a simțit o chemare lăuntrică la schimbarea vieții și astfel a pornit în căutarea lui Dumnezeu. Zaheu a ajuns să se urce în sicomor pentru a-L întâlni pe Hristos.
„Deși, la prima vedere, fapta lui Zaheu părea, mai degrabă, una inspirată de curiozitate, în adâncul său, acesta simțea și credea că Domnul Iisus Hristos, Învățătorul și Vindecătorul, poate să-l elibereze de patima lăcomiei și să-i schimbe viața și să-i dăruiască o nouă lumină vieții sale”.
„Dovada că Zaheu era mânat de o căutare sinceră și de o dorință de schimbare a vieții sale, se vede tocmai în faptul că Domnul Iisus Hristos, cunoscătorul sufletelor oamenilor, l-a chemat pe nume, doar pe el, dintr-o mulțime de oameni și i-a spus că dorește să fie primit în casa lui, deși acesta era un om lacom, nedrept și asupritor al locuitorilor din ținutul Ierihonului”, a afirmat PF Daniel.
Hristos nu judecă după opinia publică
Hristos a reacționat în mod neașteptat pentru cei din jur, auto-invitându-se în casa lui Zaheu, ceea ce arată că Dumnezeu a văzut în acest vameș mai mult decât un om corupt, mic de statură și urât de comunitate sau de opinia publică, așa cum am zice azi.
„Sfânta Evanghelie ne spune că această atitudine a Domnului Iisus față de Zaheu și a provocat imediat mirare și murmur în mulțime. Mirare și murmur în mulțime. Astăzi am spune că opinia publică a reacționat negativ la gestul neașteptat al Domnului Iisus”.
„Poate că toți cei care cunoșteau faptele rele ale vameșului Zaheu erau oarecum îndreptățiți să murmure văzând că Iisus a intrat să găzduiască la un om păcătos. Însă Domnul Iisus Hristos nu judecă pe oameni în mod pripit după opinia publică, deoarece aceasta este adesea incapabilă să cunoască imediat schimbările sau stările duhovnicești noi din sufletul omului”, a adăugat Preafericirea Sa.
Milostenia transformă omul
Dar Mântuitorul a venit în lume să-i vindece pe oameni de păcat, astfel că prin întâlnirea cu Hristos, Zaheu s-a schimbat radical, „dar nu pentru că a fost mustrat cu asprime de Iisus, ci pentru că a fost onorat cu o vizită nemeritată și neașteptată”.
„Prezența Lui Iisus în casa lui Zaheu l-a copleșit pe acesta. De ce? Pentru că îi s-a acordat o onoare despre care știa că i-a fost acordată unui om păcătos, deși acesta era urât de concetățeni, deoarece era nedrept și rău în relațiile Lui cu ei”.
Vameșul lacom și zgârcit s-a transformat deoarece „s-a întâlnit cu milostivirea nemărginită a lui Dumnezeu, care l-a copleșit”.
În continuare, Patriarhul României a evidențiat faptul că Evanghelia de azi ne îndeamnă la milostenie, „pentru ca toți să se asemene cu Dumnezeu cel milostiv, precum spune Mântuitorul: Fiți milostivi, precum Tatăl vostru cel ceresc, milostiv este”.
Așa a procedat și Zaheu, care fiind copleșit de iubirea milostivă a lui Hristos, a trecut de la lăcomie la dărnicie.
„Din episodul întâlnirii Domnului Iisus Hristos cu vameșul Zaheu învățăm și noi că putem să ne schimbăm viața în bine din propria inițiativă. Nu așteptăm să fim pedepsiți sau să fim certați cu boală, cu suferințe, cu mustrări, ci gândind la multa bunătate a Lui Dumnezeu și la dorința Lui de a intra în casa sufletului nostru cu iubirea Lui milostivă, pentru a ne ajuta să fim și noi buni și milostivi”, a transmis Patriarhul României.
Să-L urmăm, liberi, pe Dumnezeu
Concluzionând, PF Daniel a spus că Dumnezeu „așteaptă ca bunătatea, milostivirea și dărnicia Lui să-i determine într-o zi, pe cei mai păcătoși sau răi să-și schimbe viața, să se convertească”.
„Nu din teamă de pedeapsă, ci urmând bunătății și milostivirii lui Dumnezeu care iubește pe toți oamenii și dorește ca nimeni să nu piară, ci ca toți să se mântuiască”.
„Adică să vină la El în mod liber, cu dorință de mântuire, de a dobândi viața veșnică, fericită, în iubirea Preasfintei Treimi”, a conchis Preafericirea Sa.
Din aceeași categorie
Patriarhul României transmite un mesaj de compasiune pentru victimele tragediei feroviare din Spania



