Patriarhul Daniel: Maica Domnului ne îndeamnă să ajutăm familiile cu mulți copii, iar copiii să fie educați în credință

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului  este o reamintire a faptului că Sfânta Fecioară Maria este o protectoare a familiei și ne îndeamnă să ajutăm familiile cu mulți copii, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, luni, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

„Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului trebuie să fie o încurajare pentru toți părinții care au copii și pentru cei care nu au, dar doresc să aibă copii. Maica Domnului este ocrotitoarea tuturor familiilor și a tuturor copiilor”.

„De aceea, ea ne îndeamnă să ajutăm familiile cu mulți copii, iar copiii să fie educați în credință, pentru că, prin credință și viața sfântă, copiii și părinții lor pot deveni sfinți, adică cetățeni nu numai ai patriei pământești, ci și cetățeni ai patriei cerești”, a spus Patriarhul României.

Preafericirea Sa a explicat de ce Biserica a rânduit această sărbătoare în data de 8 septembrie: cifra 8 simbolizează veșnicia. Acest praznic este primul din noul an bisericesc.

„Această sărbătoare a fost rânduită de Biserică spre a fi serbată în data de 8 septembrie pentru că cifra 8 simbolizează veșnicia sau viața veșnică. Deci, Nașterea Maicii Domnului este prăznuită în ziua a 8‑a de la începutul anului bisericesc pentru că prin Maica Domnului vine ca Om în lume Fiul veșnic al lui Dumnezeu pentru a mântui lumea de păcat și de moarte și a dărui oamenilor viața veșnică”, a adăugat Patriarhul Daniel.

Sărbătoarea Evei celei noi

Patriarhul a subliniat importanța Maicii Domnului în iconomia lui Dumnezeu, fiindcă este „Eva cea nouă”.

„Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este prilej de bucurie pentru toată lumea fiindcă Fecioara Maria este Eva cea nouă. Eva cea veche, prin neascultare de Dumnezeu, a adus în lume moartea, însă Eva cea nouă, Maica Domnului, prin ascultare smerită, aduce lumii viață. Deși ea nu a înțeles cum va naște prunc dacă nu a cunoscut bărbat, totuși Fecioara Maria se supune voii lui Dumnezeu în smerenie multă, zicând: Iată, roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!”.

„Însăși lectura Apostolului de astăzi (Filipeni 2, 7‑10) vorbește despre smerenia lui Hristos, Cel ce S‑a născut din mamă smerită și ascultătoare. Maica Domnului este prăznuită astăzi cu bucurie fiindcă din ea a răsărit ca Om Hristos, Dumnezeul nostru, Soarele Dreptății, care a dezlegat blestemul neascultării protopărinților Adam și Eva și a dăruit binecuvântarea lumii, iar apoi, stricând moartea prin Învierea Sa, ne‑a dăruit nouă o viață veșnică”, a spus PF Daniel.

Rugăciune pentru copiii care încep școala

Patriarhul României nu i-a uitat pe elevii care încep astăzi anul școlar, pe părinții și profesorii acestora.

„Totodată, pentru că sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este la început de an bisericesc și aproape de începutul anului școlar, felicităm pe toți părinții care își duc copiii la școală deoarece cea mai mare bogăție pentru un om este formarea lui spirituală și intelectuală”.

„Felicităm pe toți elevii, dar și pe toți educatorii, învățătorii și profesorii care luminează și îmbogățesc sufletele copiilor și tinerilor, care, fiind bine educați, vor aduce bucurie familiei, școlii, Bisericii și societății noastre românești”.

„Desigur, nu uităm nici rolul deosebit al preoților care botează copiii, îi cheamă la biserică și împreună cu profesorul de religie îi învață nu doar partea teoretică a credinței, ci și cea practică: să se roage, să se spovedească, să se împărtășească, să‑i ajute pe părinți, pe vecini, pe bătrâni, pe bolnavi”, a afirmat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Din aceeași categorie