Patriarhul Daniel: Rugăciunea unită cu postul este necesară, vie și eliberatoare de patimi și de boli

„Domnul Iisus ne învață cât de necesară, vie și puternică, liberatoare de patimi și duhuri necurate, de boală și neputință este rugăciunea unită cu postul”, a spus duminică Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În cuvântul rostit la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, PF Daniel a evidențiat contrastul dintre suferința copilului și puțina credință a tatălui acestuia.

Chiar și așa, însă, Mântuitorul nu și-a pierdut milostivirea față de omul care suferă.

„Înțelegând cât de cumplită era suferința copilului, Domnul nostru Iisus Hristos a zis celor prezenți: Aduceți‑l la Mine (Marcu 9:19). Deci, chiar și atunci când îi mustra pe oamenii slabi în credință, Iisus rămânea totuși în stare de iubire față de oamenii aflați în suferință”.

„Cu alte cuvinte, mustrarea Lui nu înseamnă diminuarea milostivirii Lui față de omul care suferă”, a explicat Preafericirea Sa.

Smerenia părintelui ajută copilul

Patriarhul României a remarcat că, deși a fost mustrat pentru puțina sa credință, tatăl copilului nu se scuză și își recunoaște vina, cu lacrimi în ochi.

„Vedem în cuvintele tatălui întristat două atitudini complementare din punct de vedere duhovnicesc. Mai întâi, lacrimile lui arată starea sa de căință, pentru că avea credință puțină sau o credință amestecată cu îndoiala, iar cuvintele Cred, Doamne arată dorința lui de a‑și întări credința”.

„Însă cuvintele Ajută necredinței mele confirmă încă o dată pocăința unită cu smerenia lui. Tatăl copilului nu a zis Ajută credinței mele puține, ci, din smerenie, a numit puțina lui credință chiar necredință”, a arătat PF Daniel.

Iubirea milostivă și vindecătoare a lui Hristos

Prin vindecarea copilului, Hristos își arată milostivirea atât față de acesta, cât și de tatăl copilului, care s-a pocăit recunoscându-și slaba credință.

„Domnul nostru Iisus Hristos are milă atât de tatăl copilului, care se pocăiește recunoscându‑și slaba lui credință, cât și de copilul pe care îl eliberează de duhul mut și surd care îl chinuia. Astfel, toți cei prezenți au văzut iubirea milostivă și vindecătoare a Domnului Iisus Hristos. El descoperă ucenicilor Săi știința eliberării oamenilor de puterea duhurilor rele”, a spus Părintele Patriarh.

Mântuitorul i-a învățat pe ucenici și pe noi, cât de puternică este rugăciunea unită cu postul.

„Astfel, Domnul Iisus îi învață pe ucenicii Săi și pe noi, cât de necesară, vie și puternică, liberatoare de patimi și duhuri necurate, de boală și neputință este rugăciunea unită cu postul”.

„În acest sens, Biserica a rânduit ca această parte din Evanghelia după Sfântul Marcu să fie citită în perioada Postului Mare, deoarece acesta este în mod deosebit timp de rugăciune fierbinte și de postire multă pentru a-i întări pe creștini în credință și a lupta împotriva păcatului, a patimilor egoiste și a duhurilor rele”, a adăugat Preafericirea Sa.

Sfântul Ioan Scărarul, dascăl al pocăinței

În continuare, Patriarhul României a subliniat motivul pentru care Sfântul Ioan Scărarul este sărbătorit în această duminică.

„Rugăciunea, postul și pocăința, cu toate metaniile, lacrimile și nevoințele ei duhovnicești, de care se vorbește în Scara Sfântului Ioan, au ca scop curățirea omului de patimi și creșterea lui în virtuți, în iubire smerită față de Dumnezeu și față de oameni. Aceste virtuți sunt adunate în suflet, ca flori de lumină, pentru a le oferi Domnului Iisus Hristos în lumina sărbătorii Sfintelor Paști”.

„Sfântul Ioan Scărarul, dascăl al rugăciunii și al pocăinței, este nu doar lăudat în cântările acestei duminici, ci este și chemat să se roage pentru noi, deci nu este doar un model sau icoană duhovnicească, ci și un rugător pentru noi”, a transmis PF Daniel.

Din aceeași categorie