

„Sfânta Cruce ne arată cât de mult a iubit Dumnezeu lumea prin Iisus Hristos. Este semnul iubirii nesfârșite și mai presus de înțelegere a lui Dumnezeu față de oameni”, a spus Patriarhul Daniel duminică în Paraclisul „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.
Preafericirea Sa a explicat Evanghelia Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, în care este relatată convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu Nicodim.
Părintele Patriarh Daniel a subliniat că Sfânta Cruce a Domnului Iisus Hristos reprezintă iubirea lui Dumnezeu arătată oamenilor într-o lume plină de ură și de violență.
„Domnul Iisus Hristos a fost răstignit pe Cruce ca urmare a invidiei, a urii și a violenței mai marilor cărturarilor și fariseilor, care îl invidiau și urau pe Iisus, tocmai pentru că mulțimile îl iubeau mai mult pe El decât pe ei”.
Mântuitorul a răspuns cu iubire jertfelnică și smerită la ura și invidia lumii.
„Această putere a iubirii jertfelnice, care iartă în loc să se răzbune, este iubirea smerită a lui Hristos. Smerenia unită cu răbdarea îndelungă a Domnului Iisus Hristos arătată pe cruce face din Sfânta Cruce armă nebiruită și semn de înfricoșare pentru demoni, deoarece demonii nu se pot smeri”.
Iubirea Mântuitoare și dătătoare de viață
Patriarhul României a spus că din versetul „așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” reiese iubirea mântuitoare și dătătoare de viață a lui Dumnezeu.
„Pentru că Hristos Cel ce a murit pe Cruce, a fost fără de păcate, iar moartea ca plată sau urmare a păcatului neascultării lui Adam nu a putut să-L stăpânească pe Cel ce era fără de păcate și de bunăvoie s-a făcut ascultător până la moarte pe cruce”.
Iisus Cel smerit și ascultător a învins cu moartea Sa jertfelnică pe cruce puterea morții ca pedeapsă a păcatului neascultării lui Adam și a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.
Ca să se mântuiască prin El lumea
Preafericirea Sa a explicat că Sfânta Cruce este lumină și binecuvântare pentru mântuirea oamenilor, deoarece ea este semnul credinței creștine și al comuniunii omului cu Iisus Hristos Cel răstignit și înviat.
„Domnul Iisus Hristos vine să mântuiască lumea, nu să o osândească. El vine să cheme la mântuire, să vindece pe cei bolnavi, să hrănească pe cei săraci, să călăuzească pe cei rătăciți, să ridice pe cei păcătoși și căzuți. Vine să dăruiască oamenilor viața cea adevărată, adică iubirea smerită și milostivă sau darnică”.
Creștinul vede în semnul crucii semnul mântuirii, ca unire a omului cu Sfânta Treimea, Izvorul vieții și al iubirii veșnice.
Semnul Sfintei Cruci
Părintele Patriarh Daniel a amintit că semnul Sfintei Cruci este folosit de oameni în diferite situații, nu doar în biserică.
„Oriunde se vede Sfânta Cruce aceasta arată cât de mult iubește Dumnezeu lumea și așteaptă răspunsul oamenilor la iubirea lui milostivă. Purtăm crucea la gât de când suntem botezați. Ne însemnăm cu Sfântul Sfintei Cruci dimineața, când ne trezim din somn, seara, când ne culcăm, înainte de mâncare și după mâncare”.
Gospodinele creștine fac semnul Sfintei Cruci peste pâinea care urmează să intre în cuptor sau înainte de a o tăia după ce a fost coaptă, pentru a ne aminti de Hristos cel ce este Pâinea coborâtă din cer.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a concluzionat că iubirea smerită și jertfelnică a Domnului Iisus Hristos în viața noastră este arătată în mod deosebit prin semnul Sfintei Cruci.
„Această iubire ne cheamă și ne îndeamnă să cinstim cu multă evlavie Sfânta Cruce, să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci când ne rugăm pentru ca iubirea lui Dumnezeu să ne ocrotească, să ne dăruiască sănătate, să ne ferească de primejdii, de accidente, de rătăciri, să ne scape de întâmplarea cea rea și să ne păzească de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți”.
Din aceeași categorie


