Patriarhul: Pentru jertfelnicia mironosițelor actuale, Domnul poate prăvăli piatra grea a pandemiei de la ușa casei noastre

Așa cum îngerul a prăvălit piatra de la mormântul Învierii pentru a le dezvălui mironosițelor jertfelnice și curajoase de odinioară Învierea, tot așa și azi „cerem ajutorul lui Dumnezeu să răstoarne, să prăvălească această piatră grea a pandemiei”, în timpul căreia „femeile creștine evlavioase și harnice din țara noastră cultivă iubirea milostivă față de oamenii suferinzi”, a spus Părintele Patriarh în omilia sa la Duminica Mironosițelor.

El a vorbit despre mironosițe ca exemple de jertfelnicie, curaj și evlavie. Faptul că ele și Sf. Ap. Ioan Evanghelistul au primit primii dovezile Învierii arată „o taină a legăturii dintre iubire și Înviere. Persoanele care L-au iubit mult pe Iisus s-au învrednicit cele dintâi de bucuria învierii”.

La curajului femeilor lipsite de forță fizică, îngerul a răspuns prăvălind piatra de mormânt, a spus Părintele Patriarh. Îngerul le-a răsplătit astfel iubirea și le-a încredințat primele de Învierea Domnului.

Curajul și evlavia mironosițelor vin din iubirea lor. Din iubire ele au alergat la mormânt și de aceea au și fost răsplătite primele de înger cu vestea cea bună a Învierii Domnului. Apoi „Domnul Însuși le-a răsplătit curajul, credința și evlavia prin faptul că li s-a arătat lor viu și ele sau închinat Lui cu mulțumire și cu bucurie și cu evlavie deosebită”, a spus Patriarhul Daniel.

Gestul mironosițelor de se închina Domnului Înviat le face „dascăli ai evlaviei” chiar și pentru slujitorii sfintelor altare. Aceștia nu se apropie de Sfânta Masă, care reprezintă Sfântul Mormânt al Învierii, fără să se închine cu metanie până la pământ „în semn de respect și prețuire pentru Hristos cel răstignit, cel înmormântat și cel înviat din morți”.

De altfel, gestul acestor femei se reflectă și în liturghia Bisericii, explică Patriarhul Daniel. „Mai întâi noi ascultăm Evanghelia Învierii duminica la utrenie, apoi Evanghelia de la Liturghie și după aceea mărturisim adevărul Învierii Lui în Crez și apoi ne împărtășim cu Hristos cel răstignit și înviat”.

„Ne întâlnim cu El în Euharistie, după cum femeile mironosițe, care au crezut în Învierea Lui și s-au închinat Lui, au simțit bucuria întâlnirii cu El. Deci femeile mironosițe au rămas dascăli ai evlaviei pentru întreaga Biserică de-a lungul secolelor”, a subliniat Preafericitul Părinte Daniel.

Există mironosițe și azi, a adăugat el. Aceasta sunt femeile care, „la revărsatul zorilor, merg la icoana Mântuitorului și se roagă pentru sănătatea familiei, pentru sănătatea copiilor, pentru ajutor în familie și pentru ca Hristos, prin îngerii Săi, să le ajute să treacă peste pietrele prăvălite, peste greutățile vieții, care uneori sunt ca niște pietre de mormânt pe sufletul oamenilor îndoliați, îngrijorați, aflați în necazuri, aflați în multe ispite, în multe suferințe”.

El le-a omagiat și pe mironosițele secolului trecut, care au oferit o educație creștină copiilor: „O mulțime de femei credincioase, adesea mai multe prezente la biserică decât bărbații și chiar mai curajoase, au păstrat și au transmis credința în familie în vremurile grele ale comunismului, când bunicile, mamele și surorile noastre au transmis credința împreună cu preoții din Biserică, dar ele mai mult acasă – credința în iubirea smerită și vindecătoare a lui Hristos cel răstignit și înviat”.

Femeile creștine merită omagiu mai ales în acest an, proclamat de Patriarhia Română ca Anul omagial al pastorației părinților și copiilor. „Ne aducem aminte cu recunoștință de mamele și bunicile noastre, de educatoarele, învățătoarele și profesoarele de religie, care au insuflat copiilor și tinerilor credința în Domnul Hristos cel răstignit și înviat”, a spus Părintele Patriarh.

El le-a prezentat ca modele de jertfă și pe femeile care îngrijesc bolnavii și neputincioșii din spitale și instituții sociale în actuala criză de sănătate. „În mod deosebit apreciem jertfelnicia femeilor creștine care sunt cadre medicale, medici, asistente și infirmiere, și lucrează cu pricepere și jertfelnicie pentru tratarea și vindecarea celor afectați din cauza pandemiei actuale”, a subliniat Patriarhul Daniel.

„Cu prilejul Duminicii femeilor mironosițe, adresăm mulțumiri și binecuvântări tuturor femeilor creștine pentru întreaga lor activitate săvârșită spre binele poporului român și le dorim tuturor sănătate și ajutor în viață, pace și bucurie întru mulți și binecuvântați ani”, a încheiat Părintele Patriarh.

Foto credit: Ziarul Lumina / Arhid. Ștefan Sfarghie

Sursa: Basilica.ro