Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat sâmbătă un mesaj de felicitare Înaltpreasfințitului Părinte Teofan cu prilejul împlinirii a 60 de ani.
Preafericirea Sa a adresat „alese urări de sănătate și belșug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pastorală, misionară și culturală pe care o desfășurați spre slava lui Dumnezeu și binele Bisericii”.
Mesaj integral:
București, 19 octombrie 2019
Înaltpreasfinției Sale,
Înaltpreasfințitului Părinte TEOFAN,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Înaltpreasfinția Voastră,
Cu prilejul aniversării a 60 de ani de viață a Înaltpreasfinției Voastre, vă adresăm alese urări de sănătate și belșug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pastorală, misionară și culturală pe care o desfășurați spre slava lui Dumnezeu și binele Bisericii.
Timpul vieții dăruit nouă de Dumnezeu se sfințește prin rugăciuni sfinte și prin fapte izvorâte din iubire smerită și darnică, în care lucrează tainic harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh.
Întru mulți și fericiți ani, Înaltpreasfinția Voastră!
Cu părintească binecuvântare și frățească dragoste în Hristos,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit: Arhivă Basilica.ro
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie



