Ambasadoarea Greciei în vizită de prezentare la Patriarhia Română

În ziua de miercuri, 9 iunie 2021, la Reședința patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelența Sa Doamna Sofia Grammata, ambasadorul Greciei la București.

La începutul întrevederii, Patriarhul României a apreciat bogata experiență diplomatică a Excelenței Sale și a urat succes în misiunea sa în țara noastră.

În acest context, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a exprimat și cu acest prilej recunoștința Bisericii Ortodoxe Române pentru bursele pe care Biserica Ortodoxă a Greciei le acordă tinerilor studenți din România, în centrele universitare din Atena și Tesalonic.

Doamna ambasador a mulțumit pentru primire și a menționat că, în perioada de când se află în misiune diplomatică în România, a remarcat rolul central pe care Biserica Ortodoxă Română îl are în societatea românească și a menționat contribuția Ortodoxiei în afirmarea valorilor spirituale, inclusiv, în privința importanței familiei tradiționale.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat bunele relații tradiționale dintre români și greci și a subliniat importanța cunoașterii culturii bizantine, ca moștenire comună, în domenii ca iconografia și muzica bisericească.

În continuare, Patriarhul României a arătat că, în contextul provocărilor societății contemporane, când lumea întreagă a fost afectată atât de grav de pandemia cauzată de noul coronavirus, este necesară cultivarea comuniunii, a solidarității concrete în familie și în relație cu cei aflați în suferință.

În acest sens, Biserica Ortodoxă Română a contribuit activ la depășirea multor dificultăți, generate de pandemie, prin implicarea clerului și a credincioșilor din parohii, în special, a tinerilor voluntari, exprimând astfel solidaritatea Bisericii cu cei afectați de consecințele pandemiei.

În încheiere, a fost exprimată speranța că legăturile frățești dintre cele două popoare și Biserici Ortodoxe surori din România și Grecia vor continua să se dezvolte pentru binele comun.

Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe

Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

Sursa: Basilica.ro

Din aceeași categorie