Patriarhul Daniel împlinește marți 37 de ani de viață monahală.
Tunderea în monahism a avut loc după Vecernia Schimbării la față a Domnului din 1987, la Mănăstirea Sihăstria. Sfântul Cuvios Cleopa Ilie, recent canonizat, a binecuvântat alegerea viitorului Patriarh. I-a fost naș de călugărie și i-a oferit și numele de Daniel.
„De la Botez am avut numele Dan Ilie iar părintele Cleopa, când am devenit monah a concentrat cele două nume, Dan și Ilie, într-unul singur, Daniil – cum spunea dânsul”, a menționat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la onomastică, în 2017.
Avea 36 de ani Părintele Patriarh la acel moment și absolvise deja studii doctorale de teologie sub coordonarea Părintelui Dumitru Stăniloae, la București, și apoi sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi, la Strasbourg.
Trei ani mai târziu, a fost hirotonit arhiereu și a slujit timp de câteva luni ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, devenind în iunie 1990 Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
La Iași, a avut numeroase inițiative de succes atât pe plan pastoral și administrativ, dar și academic. Printre acestea se numără demersurile pentru consolidarea şi restaurarea Catedralei mitropolitane din Iaşi, fondarea Centrului de Diagnostic şi Tratament Providenţa, care a devenit primul spital al Bisericii cu o structură avizată de Ministerul Sănătății de 102 paturi.
Din septembrie 2007 este Patriarhul României.
În această perioadă, Biserica Ortodoxă Română a cunoscut schimbări menite a păstra nealterat duhul de rugăciune şi în acelaşi timp a îmbunătăţi viaţa socială. Cea mai cunoscută dintre realizările actualului conducător al Bisericii noastre este împlinirea unui vechi deziderat al românilor: Catedrala Națională, care a fost sfințită la o sută de ani de la Marea Unire.
Părintele Patriarh Daniel a acordat o atenție deosebită predecesorilor, martirilor și sfinților români. În timpul patriarhatului său au fost canonizaţi peste 46 de sfinţi români. Catedrala Mântuirii Neamului este închinată tuturor eroilor neamului, avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Printre primele inițiative de la București se numără înființarea Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române. De asemenea, Patriarhul Daniel manifestă o grijă deosebită pentru românii din Diaspora, fapt pentru care, la propunerea Preafericirii Sale, Sfântul Sinod a hotărât, în anul 2009, adoptarea unei zile dedicate migranţilor români.
Părintele Patriarh a încurajat în mod deosebit activitatea socială în acești ani, Biserica Ortodoxă Română devenind cel mai mare filantrop și având în subordine peste 800 de instituţii cu profil filantropic.