La aniversarea de 70 de ani, Patriarhul Daniel și-a îndreptat gândurile de mulțumire și recunoștință către Dumnezeu, părinți și toți cei care sprijină activitățile Bisericii Ortodoxe Române.
Preafericirea Sa a rostit cuvântul aniversar joi, 22 iulie 2021, după slujba de Te-Deum oficiată la altarul exterior al Catedralei Patriarhale. Slujba de Te-Deum a fost precedată de Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală.
Dumnezeu
„Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această zi în care împlinim vârsta de 70 de ani. Mulțumim lui Dumnezeu pentru că El este dătătorul vieții pe acest pământ și dătătorul vieții veșnice la învierea cea de obște”.
„Viața creștinului pe pământ este îndreptată spre Înviere și spre viață veșnică. Iar perioada acestei vieți este pregătire pentru viața veșnică. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur spune…la ce ne folosește viața aceasta trecătoare, pământească dacă în timpul ei nu ne pregătim pentru viața cerească, netrecătoare?”, a subliniat Patriarhul României.
Părinți și profesori
El I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru darul vieții, dar le-a mulțumit „și celor prin care Dumnezeu a dăruit viața și anume, mai întâi părinților după trup care ne-au născut și ne-au crescut”.
„Mulțumim părinților duhovnicești care au contribuit la formarea noastră spirituală. Mulțumim tuturor profesorilor din țară și străinătate care au contribuit la formarea noastră intelectuală și teologică în general”, a adăugat Părintele Patriarh.
Membrii Sfântului Sinod
Patriarhul le-a mulțumit membrilor Sfântului Sinod pentru bucuria slujirii și a comuniunii.
„Mulțumim tuturor persoanelor cu care împreună în Biserică am slujit Biserica și am răspuns chemării lui Dumnezeu în anii de episcop vicar la Timișoara, în anii de mitropolit la Iași și acum în slujirea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Totdeauna am simțit cum Dumnezeu lucrează în comuniune, prin oameni, pentru Biserica Sa”.
„De aceea, suntem recunoscători în mod deosebit membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care împreună cu noi au contribuit la intensificarea activităților liturgice, pastorale, misionare și social-filantropice din ultimii 30 de ani, dar mai ales în anii de când avem această sarcină grea a slujirii Bisericii Ortodoxe Române”.
„Ieri (n. r.: miercuri) am avut ședință de lucru a Sfântului Sinod și am constatat că bucuria cea mai mare este comuniunea în rugăciune și comuniunea în acțiune. De aceea, mulțumim tuturor ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române din țară și străinătate, din jurul granițelor țării și din diaspora occidentală, mai ales că anul acesta este anul omagial al pastorației românilor din afara României”
Autorități statale și locale
Același gând a avut față de reprezentanții autorităților. „Mulțumim și tuturor autorităților de stat, centrale și locale care sprijină activitățile sociale, misionare, pastorale și culturale ale Bisericii Ortodoxe Române”.
„Avem o bucurie mare când putem să ajutăm pe cei care așteaptă ajutorul nostru să completăm predica din Biserică și alte activități liturgice cu lucrarea social-filantropică, cu slujirea semenilor noștri care au nevoie de ajutorul nostru”.
Reprezentanți culte
„Mulțumim reprezentanților cultelor religioase din țara noastră”.
Indicând clădirea din proximitatea altarului exterior al Catedralei Patriarhale, el a reiterat că „În Palatul Patriarhiei ne-am întâlnit uneori într-o cooperare practică în Consiliul Consultativ al Cultelor din România”.
Diaspora
Patriarhul a evidențiat că diaspora românească a ajuns la un număr record și consideră că aceasta este o provocare unică.
„Suntem conștienți de faptul că prima dată în istorie noi avem o diasporă română atât de mare, 10 milioane de români, dintre care 5 milioane milioane trăiesc în jurul granițelor țării și peste 5 milioane în Europa Occidentală, în Statele Unite ale Americii, în Canada, Australia și alte părți ale lumii”.
„Această provocare, unică în felul ei, cere o activitate deosebită și o creativitate deosebită, dar și o cooperare cu alte comunități creștine”.
„Și aici ne gândim în primul rând la Bisericile din comunitățile din Italia, Spania, Franța unde parohiile românești au primit pentru o vreme, fie închiriate, fie oferite în mod gratuit, fratern, lăcașuri de cult până când noi ne vom construi propriile noastre biserici”.
Patriarhul Daniel a mulțumit tuturor celor care au luat parte la clipa de rugăciune, dar și Mitropolitului Teofan pentru cuvintele rostite miercuri (la ședința Sfântului Sinod) și joi (la Te-Deum) din partea Sfântului Sinod.
Apoi, el a făcut referire la icoana Sfintei Treimi, pe care a primit-o cu ocazia aniversării din partea Sfântului Sinod.
„Am primit această frumoasă icoană a Sfintei Treimi, care este simbolul comuniunii în Biserică, în familie și în societate”.
„Ori de câte ori dorim mai multă comuniune, de fapt căutăm iubirea Preasfintei Treimi atât în viața de familie, cât și în viața socială, dar mai ales aceasta se oferă în sfintele taine, sfintele slujbe și sărbători ale Bisericii. Așa să ne ajute Dumnezeu. Amin”, și-a încheiat cuvântul Patriarhul Daniel.
Biografie
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a născut în 22 iulie 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea.
În perioada 1974-1976 a frecventat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din București, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae.
Și-a continuat studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța) și doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania).
În 15 iunie 1979 a susținut teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité (424 p). Teza a fost pregătită sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi: Gerard Ziegwald și André Benoît și a primit calificativul maxim.
În 1987 a intrat în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria, Jud. Neamț, cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie.
A fost hirotonit ierodiacon în 14 august 1987 și ieromonah în 15 august 1987. În 1988 a fost hirotesit protosinghel și numit Consilier Patriarhal, Director al Sectorului Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic. Tot în anul 1988 a devenit conferențiar la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din București.
A fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul de Lugojanul și hirotonit arhiereu în 4 martie 1990.
În 7 iunie 1990 a fost ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Întronizarea a avut loc în iulie 1990. A desfășurat o bogată activitate pastoral-misionară, culturală și social-filantropică în perioada 1990-2007, în demnitatea de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
În 12 septembrie 2007 Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales în funcția de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei. Întronizarea Preafericitului Patriarh Daniel s-a concretizat duminică, 30 septembrie 2007, la Catedrala Patriarhală din București.
Biografia completă a Patriarhului României este disponibilă aici.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie



