Patriarhul Daniel le-a explicat colindătorilor de ce cinstim icoanele: Prin nașterea sa ca Om, Dumnezeu are chip

„Prin nașterea sa ca Om, Dumnezeu are chip”, a explicat vineri seară Patriarhul Daniel primei cete de colindători care a adus vestea Nașterii Domnului la Reședința Patriarhală.

Versurile primei colinde cântate de Grupul „Lumini pe înserate” al Parohiei Mireș din județul Prahova au vorbit despre icoană.

„Înainte, Dumnezeu nu putea fi reprezentat, deoarece era nevăzut, dar, după ce El a luat chip de om și s-a făcut văzut, s-a putut picta icoana lui Dumnezeu prin chipul omenesc a lui Hristos”, le-a explicat Părintele Patriarh Daniel colindătorilor.

„De aceea, adevărul Întrupării Domnului, sau Înomenirii [Sale], se vede prin faptul că Biserica Ortodoxă cinstește sfintele icoane, pentru că icoana ne duce cu mintea la Prototipul din ceruri.”

Preafericirea Sa a amintit că, în Epistola către Coloseni a Sf. Ap. Pavel, „Mântuitorul Iisus Hristos este numit Cuvântul lui Dumnezeu, dar și Chipul, sau Icoana Dumnezeului Celui Nevăzut”.

Iar „binevestirea Nașterii din Betleem se face prin cântări, prin colinde, așa cum au cântat și îngerii la Betleem – Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace și între oameni bunăvoire! – dar și prin mersul cu icoana de către preoții Bisericii în ajunul sărbătorii Nașterii Domnului. Deci, prin cuvânt și prin icoană, vestim iubirea milostivă a lui Dumnezeu arătată în Pruncul Iisus”, a mai spus Patriarhul României.

Colindătorii, bucurie pentru comunitate

Părintele Patriarh Daniel a mai fost vizitat de Grupul de colindători de la Liceul Teoretic „Horia Hulubei” din localitatea ilfoveană Măgurele.

Patriarhul României i‑a felicitat și le‑a adresat un cuvânt de binecuvântare: „Să creșteți mari, să fiți bucurie pentru părinți, pentru școală, pentru comunitate, pentru poporul român și, ca îngerașii de la Betleem, să binevestiți cu bucurie Nașterea Domnului Iisus Hristos”.

„Aveți haine frumoase, cântări frumoase și sunteți vestitori a iubirii milostive al lui Hristos”.

Bogăția colindelor românești

Seara s-a încheiat cu un recital al Grupului Psaltic de fete „Sfânta Ecaterina” al Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Cișmigiu din București.

„Vă felicităm pentru frumoasele cântări, unele în ritm mai rapid, altele în ritm de doină. A doua colindă a fost foarte meditativă, profundă și aceasta arată diversitatea și bogăția colindelor românești, tradiție și creativitate”, le-a spus la final Patriarhul României.

„Vă felicităm pentru lucrarea misionară de binevestire a Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos prin cuvânt și faptă și prin această transmitere a bucuriei sărbătorii Nașterii Domnului, care este sărbătoarea iubirii smerite și darnice, a păcii și a bucuriei. Vă dorim sărbători fericite și mulți și binecuvântați ani, spre slava Preasfintei Treimi și bucuria Bisericii!”

Preafericitul Părinte Daniel i‑a primit pe colindători în Salonul Sfinților Români de la Reședința Patriarhală și, la final, le‑a oferit daruri.

Colindătorii de la Parohia Mireș au fost coordonați de Părintele Paroh Corneliu Pîrvu, elevii de la Liceul Teoretic „Horia Hulubei” au fost dirijați de prof. Maria Cristina Novac, iar Grupul Psaltic de fete „Sf. Ecaterina” al Parohiei Cișmigiu a fost condus de Anamaria Marada.

Din aceeași categorie