

Patriarhul Daniel s-a închinat și rugat sâmbătă la racla cu moaștele Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei din Corfu care a fost așezată în intervalul orar 07:00-14:00 în apropierea Catedralei Patriarhale.
Sfintele moaște au fost aduse în România de o delegație elenă condusă de IPS Nectarie de Corfu, în vederea așezării lor la Iași pentru închinarea pelerinilor care vor participa la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.
În prima parte a zilei de sâmbătă, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit vizita delegației Mitropoliei de Corfu.
În cadrul întrevederii au fost discutate proiecte comune care vizează pelerinajele în Mitropolia de Corfu.
La plecare, Patriarhul României a mulțumit membrilor delegației pentru că le-a oferit bucureștenilor posibilitatea, preț de câteva ore, de a se închina sfântului mare făcător de minuni și apărător al credinței ortodoxe la Sinodul I Ecumenic.
„Știm că vă așteaptă zeci de mii de pelerini la Iași, unde Sfântul Spiridon al Trimitundei se va întâlni cu Sfânta Cuvioasă Parascheva din Epivata Traciei. Un sfânt din secolul al 4-lea cu o sfântă din secolul al 11-lea. Așa vedem cum prin sfinți Bisericile noastre surori se întăresc în comuniunea lor spirituală”, a spus Preafericirea Sa.
Patriarhul le-a urat drum binecuvântat până la Iași și i-a rugat să le transmită pelerinilor binecuvântarea și prețuirea sa.
Sfântul Ierarh Spiridon s-a născut și a trăit toată viața în insula Cipru, slujind Biserica lui Hristos în timpul împăraților Constantin cel Mare și Constantie, fiul său. Acolo a trecut la Domnul în 12 decembrie 348, la vârsta de 78 de ani.
Moaștele Sfântului Spiridon au rămas în Cipru până în secolul al VII-lea, când au fost mutate la Constantinopol, după care în 1456 au fost duse în Corfu.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie


