Patriarhul, de ziua onomastică: Sf. Proroc Daniel arată că împlinirea voii lui Dumnezeu este cea dintâi datorie

De ziua onomastică, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a afirmat că Sfântul Proroc Daniel și cei trei tineri Anania, Azaria și Misail, pe care îi pomenim în 17 decembrie „ne arată că împlinirea voii lui Dumnezeu este cea dintâi datorie a celor care cred în Dumnezeu”.

„Indiferent de necazurile, obstacolele, invidia și ura oamenilor, este mai întâi nevoie să ne punem nădejdea în Dumnezeu și să-I mulțumim Lui pentru toate și să rămânem credincioși și în vremuri de încercare, nu doar când totul merge bine”, a spus Patriarhul în Palatul Patriarhiei după slujba de Te Deum oficiată cu ocazia cinstirii ocrotitorului spiritual al Preafericirii Sale.

Patriarhul României a subliniat că sfinții amintiți sunt pomeniți și ca vestitori, cu secole înainte, ai tainei mari a Întrupării Domnului. Ei sunt pomeniți la fiecare slujbă de binecuvântare a prinoaselor, în special după Sfânta Liturghie, ca fiind postitori, dar mai ales rugători, a menționat Părintele Patriarh.

Patriarhul a precizat că Sfântul Proroc Daniel a profețit nașterea sau venirea Mântuitorului și încetarea jertfei la templul de la Ierusalim cu 500 de ani înainte, „când a vorbit despre cele 70 de săptămâni de ani, adică 490 de ani înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos”.

„Dar în mod deosebit a vorbit despre o împărăție nouă care va veni atunci când împărățiile dinainte vor lua sfârșit și anume, a profețit venirea Împărăției lui Hristos, împărăția Cerurilor, a vieții veșnice”.

„Profeția lui a intrat și în Crezul Ortodox, pentru că a fost preluată de Sfinții Evangheliști, și anume, Împărăția lui nu va avea sfârșit”.

Tot de la Prorocul Daniel, avem numele celor doi mari arhangheli, Mihail și Gavriil. Ei „apar pentru prima dată în cartea prorocului Daniil”.

„De asemenea, avem de la el profeția despre Învierea morților:  Și mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor scula, unii la viață veșnică, iar alții spre ocară și rușine veșnică (Daniel 12:2). Această profeție a fost citată de Mântuitorul Însuși în Evanghelia Sa și însușită apoi de Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți. El este un proroc al tainei Întrupării, dar și al sfârșitului lumii”.

Patriarhul a vorbit și despre sfârșitul vieții prorocului. „A murit în exil, pentru că nu s-a mai întors în Țara Sfântă. La puțin timp după ce regele Cirus al Persiei a dat voie evreilor să se întoarcă în Țara Sfântă, el era înaintat în vârstă, nu s-a mai întors și a murit pe pământ străin”.

„De aceea, el este rugător și ocrotitor al celor care au murit în exil în diferite perioade ale istoriei, dar și al celor care din diferite motive au emigrat în alte țări și nu s-au mai întors, însă noi reținem în mod deosebit că toată lucrarea sa sfântă a fost dar de la Dumnezeu, Care l-a păzit pe el și pe cei trei tineri care îl însoțeau de primejdie și de moarte”.

„Este foarte interesant cum Dumnezeu a dat acestor oameni aflați în captivitate curajul de a-și păstra evlavia strămoșească și a deveni mărturisitori ai singurului și adevăratului Dumnezeu, făcătorul cerului și al pământului”, a afirmat Patriarhul Daniel.

În ziua de 18 decembrie, Biserica îl pomenește pe Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, care este și el ocrotitor al Patriarhului Daniel.

„Sfântul Daniil Sihastrul a fost marele duhovnic al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Sfântul Daniil Sihastrul este un sfătuitor al domnitorului Moldovei în vremuri grele. El l-a încurajat pe Sfântul Ștefan cel Mare să nu cedeze țara către turci și să se lupte”.

„Sfântul a fost un isihast și aceasta arată că misiunea Bisericii pe lângă predicarea Evangheliei este sfătuirea conducătorilor și poporului pentru a păstra credința și a apăra valorile creștine în orice vreme. Avem și aici un sfătuitor și un înaintevăzător al timpului și aceasta ne arată că înțelepciunea lui Dumnezeu îi face înțelepți pe oamenii smeriți și rugători”.

„Noi am hotărât să ținem aceste două pomeniri ca pomenirea ocrotitorilor personali, dar și ca mari rugători pentru Biserica lui Hristos”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Patriarhul a mulțumit tuturor celor care au oferit „felicitări și daruri, simboluri de frățietate sinodală și de conlucrare pentru păstorirea poporului român, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire”.

Patriarhul Daniel a primit din partea Sfântului Sinod o icoană cu chipul Maicii Domnului, iar din partea Permanenței Consiliului Național Bisericesc și a Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor o icoană în care sunt reprezentanți Sfântul Proroc Daniel și Sf\ntul Cuvios Daniil Sihastrul.

Slujba de Te Deum la ziua numelui Patriarhului Daniel a fost oficiată în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Italiei.

Slujba de Te Deum a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Sursa: Basilica.ro

Din aceeași categorie