La împlinirea vârstei de 70 de ani, Patriarhul Daniel a mărturisit că toate aprecierile și încurajările primite nu fac altceva decât să-l responsabilizeze și mai mult.
„Am privit și ascultat împreună multe imagini și cuvinte de încurajare și de apreciere, dar dincolo de acestea am simțit o responsabilitate mai mare, pentru că atunci când lumea îți atribuie o mulțime de calități, trebuie să te întrebi în ce măsură ele sunt reale și perceptibile, în ce măsură devin virtuți”, a explicat PF Daniel la evenimentul aniversar din Palatul Patriarhiei.
„O lucrare, ca acțiune, devine o calitate atunci când se permanentizează. Despre cineva care a făcut milostenie o singură dată nu se poate spune că este un om milostiv dacă nu face acest lucru în mod repetat și permanent. Astfel, o acțiune devine o calitate permanentă, lucru ilustrat în viețile sfinților. Cu timpul, un act de rugăciune devine un atribut, o calitate, iar omul evlavios este omul care se roagă în mod permanent sau constant”.
„De aceea, aprecierile pe care le‑au evidențiat Întâistătători din Bisericile Ortodoxe Surori, începând cu Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic, și mărturiile unor personalități din țară și străinătate, clerici și mireni, ne îndeamnă să lucrăm mai mult și cu mai multă responsabilitate, astfel încât harul lui Dumnezeu să devină ziditor”.
”Zidurile transmit credința
Dintre mesajele exprimate în filmul documentar „Domnul a pus povățuitor fiecărui neam”, Patriarhul l-a evidențiat pe cel al Președintelui Academiei Române. Ioan-Aurel Pop a afirmat că „un cuvânt adevărat este cuvântul care zidește, iar zidurile construite cu gândul cel bun devin cuvântătoare”.
„Lăcașurile de cult, bisericile, unde omul se întâlnește cu Dumnezeu Cel veșnic în această viață trecătoare, sunt ziduri cuvântătoare între generații. Ele transmit credința înaintașilor, arată credința contemporanilor și sunt deschise pentru o credință viitoare a locuitorilor unui anumit spațiu”, a detaliat Patriarhul Daniel.
”Cuvântul ziditor, nu demolator
Volumul aniversar dedicat Patriarhului se intitulează tot „Domnul a pus povățuitor fiecărui neam”. El cuprinde Actul aniversar citit joi după slujba de Te Deum și o impresionantă colecție de mesaje adresate Patriarhului României la împlinirea vârstei de 70 de ani.
„Cartea a fost scrisă folosind cuvântul ziditor și edificator, nu demolator”, a spus PF Daniel.
Patriarhul consideră că „aceste momente aniversare, exprimate prin volumul și filmul prezentat, au pornit din dorința de a întări comuniunea între cei care slujesc Biserica, cultura, viața socială, toate acestea având ca scop nobil cinstirea demnității umane”.
„Omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu, este chemat la viață veșnică. Așadar, tot ceea ce facem în istorie are o rezonanță veșnică”.
„De aceea, ne bucurăm că în această zi, când aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru darul vieții, vedem cum acesta vine prin oamenii din jur, prin cei care au contribuit la formarea noastră și prin cei pe care îi întâlnim. Nicio întâlnire nu este întâmplătoare. Toate sunt providențiale, doar că sensul unor evenimente din viață nu este întotdeauna înțeles imediat”.
„Mulțumim tuturor pentru prezență și ne simțim onorați de prezența membrilor Sfântului Sinod, a înaltelor autorități de stat, a reprezentanților instituțiilor academice și de cultură și a preoților și mirenilor care s‑au rugat împreună cu noi”, a adăugat Patriarhul României.
Patriarhul Daniel s-a născut în 22 iulie 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie



