Colecția Media Christiana: „Lumina Educației – Bucuria cooperării dintre Familie, Biserică și Școală”

La Editura TRINITAS a Patriarhiei Române a apărut lucrarea „Lumina Educației – Bucuria cooperării dintre Familie, Biserică și Școală”, în cadrul Colecției Media Christiana, Seria Lumina.

Volumul cuprinde „mărturii vii și edificatoare despre relevanța și actualitatea educației religioase, realizată atât în mediul școlar, cât și în cel eclesial și familial”, precizează Alexandru Mălureanu, coordonator Lumina Educației.

Lucrarea prezintă elemente care definesc disciplina Religie, subiecte de interes atât pentru beneficiarii direcți ai acestei materii, elevii, cât și pentru părinții acestora, evidențiind contextul provocărilor generate de încercarea scoaterii orei de religie din școlile publice, dar și perioada predării online”.

Cartea cuprinde 560 de pagini și este structurată în 10 capitole:

  • Lumina Educației are izvorul etern în Hristos – Lumina lumii;
  • Importanța și necesitatea educației religioase;
  • Educația religioasă în Familie;
  • Educația religioasă în Biserică și în Școală;
  • Profesorul de Religie;
  • Perspective interdisciplinare cu privire la educația religioasă;
  • Psihologia elevului în perspectiva Orei de Religie;
  • Mărturii ale participanților la Olimpiada Națională de Religie și creații artistice ale elevilor;
  • Activități educaționale în perioada vacanțelor școlare
  • Ora de Religie în pandemie.

Colectivul de autori este format din personalități ale vieții religioase, culturale și educaționale din țară și din străinătate.

Poți răsfoi cartea aici.

Lucrarea poate fi achiziționată prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești – www.librariacartilorbisericesti.ro, prin comandă la tipografiaatpatriarhia.ro, edituraatpatriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28.

Sursa: Basilica.ro