

Editura Trinitas a Patriarhiei Române pune la dispoziție volumul „Printre păsări și crini. Cugetări creștine dintr-un veac grăbit”, semnat de Pr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal și director al Publicațiilor Lumina.
Volumul ilustrează activitatea jurnalistică a Pr. Nicolae Dascălu, desfășurată în cadrul Centrului de Presă BASILICA a Patriarhiei Române. Lucrarea prezintă în total un număr de 114 editoriale, având ca temă principală misiunea și rolul Bisericii în societatea contemporană.
Cartea este structurată în patru secțiuni, primele două sunt orientate spre frumusețea netrecătoare a Împărăției Cerurilor, iar celelalte două spre trăirea creștină în ziua de astăzi.
„Chemarea la bucuria credinței” este ceea ce și-a dorit autorul să prezinte în paginile volumului, după cum subliniază acesta în nota editorială, și la înțelegerea faptului că, „dacă Dumnezeu nu pune acea picătură de har” în viața noastră, „nimic nu are sens”.
Cartea a fost lansată oficial sâmbătă, 4 iunie, în cadrul Bookfest 2022.
Lucrarea poate fi achiziționată prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la tipografiapatriarhia.ro, editura
patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28
Foto credit: Ziarul Lumina
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie


