„Sfântul Ioan Iacob reușește să spună adevăruri profunde în cuvinte simple și ne îndeamnă să căutăm prietenia cu Dumnezeu, singura prietenie care contează”, a afirmat joi Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul la Paraclisul Catedralei Naționale.
în ziua de cinstire a sfântului, 5 august 2021, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit la predică de calitatea de scriitor a Sfântului Ioan Iacob și a subliniat că scrierile sale „vădesc dincolo de simplitatea aparentă o lucrare tainică a lui Dumnezeu în viața sa”, după care a rostit câteva versuri care-i aparțin Sf. Ioan Iacob.
Să nu mai cauți la plăcerea
Prietenilor trecători
Căci ei nu pot să te ajute
Atuncea când va fi să mori.Prieten bun câștigă-ți plânsul
Și „Rugăciunea lui Iisus”,
Căci plânsul stinge focul veșnic
Iar ruga te înalță sus.De-asemenea să ai prieteni
Poruncile dumnezeiești
Pe care, fără de prihană,
Cu dragoste să le păzești.
Ierarhul a prezentat alte aspecte esențiale din viața Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț.
„Sfântul Ioan Iacob trecut către Domnul în urmă cu 61 de ani după o viață scurtă, dar plină de încercări și lucrări minunate ale lui Dumnezeu în viața sa”.
„Copil fiind cu numele Ilie, a schimbat dorul după părinții săi – pe care nu i-a cunoscut – în dor după Dumnezeu, Părintele nostru al tuturor”.
„Frumoasele cuvinte pe care le-a scris mai târziu vorbesc despre această nădejde a unui copil orfan care simțea doar nădejdea lui Dumnezeu în zilele importante ale vieții lui când alții se bucurau, iar el plângea pentru pierderea părinților”, a subliniat Preasfinția Sa.
Ierarhul a amintit că Sfântul Cuvios Ioan Iacob, în timpul vieții sale, „a manifestat o deosebită atenție față de omul aflat în suferință”.
„Pe lângă ascultarea sa de bibliotecar și profesor la Școala monahală a mănăstirii Neamț, care funcționa mai ales în vremea posturilor, Sfântul Ioan Iacob a fost ucenicul celui care îngrijea bolnavii la bolniță, mulți atunci la număr”.
El s-a remarcat și prin râvna pentru cele sfinte. „Lacrimile copilăriei au fost transformate în rugăciuni fierbinți către Mântuitorul și dorința de a-L avea pe Părintele ceresc ca purtător de grijă în locul părinților săi care s-au dus atât de timpuriu către Domnul, lăsându-l ofan. Rugăciunea Lui a fost stăruitoare atât la Mănăstirea Neamț, nevoindu-se și fiind pildă fraților săi de nevoință, cât mai ales în Țara Sfântă la Sfântul Sava, la Hozeva sau la Schitul Românesc Sfântul Ioan Botezătorul de lângă râul Iordanului”.
PS Timotei Prahoveanul a mai spus că tradiția acestor înalte trăiri duhovnicești este dusă mai departe inclusiv prin misiunea desfășurată la Paraclisul Catedralei Naționale.
„Și aici (n.r.: la Paraclisul Catedralei Naționale) slujește un părinte cu metania la Mănăstirea Neamț care a aflat multe lucruri din viețuirea aspră a Sfântului Ioan Iacob și la Neamț, și în Țara Sfântă. Părintele Arhimandrit Paisie Teodorescu a fost și unul dintre membrii delegației Bisericii Ortodoxe Române, participant la canonizarea Sfântului Ioan Iacob de către Patriarhia Ierusalimului la sfârșitul lunii ianuarie 2016”.
Sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob este o sărbătoare a românilor de pretutindeni, a spus Episcopul, care a explicat că sfântul și-a trăit cea mai mare parte a vieții pe meleaguri străine, și mai puțin în România, dar „a înțeles că tot pământul este al Domnului”.
„El îi îndeamnă pe frații pribegi ai României să nu uite că sunt români și creștini și îi îndeamnă pe cei plecați departe de țara în care s-au născut să-și păstreze credința, identitatea, să nu uite de tradițiile sfinte ale pământului românesc”.
În timpul Sfintei Liturghii, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a hirotonit un diacon întru preot.
Cu ocazia sărbătorii, la Paraclisul Catedralei Naționale au fost aduse de la Reședința Patriarhală un fragment din moaște și un epitrahil ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, dăruite de Patriarhia Ierusalimului în 2018 pentru Catedrala Națională.
Sfântul Ioan Iacob are o legătură profundă cu Catedrala Națională. El este ocrotitorul unui paraclis care va fi amenajat la demisolul lăcașului de cult. Mai multe detalii, aici.
De asemenea, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț va fi reprezentat, în mozaic, în altarul Catedralei Naționale.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie



