Şantierul Catedralei Mântuirii Neamului

Un efectiv redus de muncitori se află în această perioadă pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului pentru a finaliza elementele care vor forma subsolul 1 al edificiului. 

În perioada 21-28 martie, s-a continuat armarea, cofrarea şi betonarea elementelor de la planşeul de cotă 0.

"Ne apropiem de final. Betonul la această placă de cota 0 s-a turnat în proporţie de 70% după aprecierea mea. Din păcate, cele două zile şi jumătate de viscol şi vreme rea au mai întârziat puţin aceste lucrări, dar sperăm ca în circa o săptămână sau 10 zile să putem să finalizăm complet această cotă 0. În rest, se fac ultimele montaje de armătură în placa aceasta de cotă 0, montajul armăturii în grinzi s-a finalizat şi se montează ultimele mustăţi pentru soleea de la cota +0, 60", a declarat pentru TRINITAS TV Ing. Dan Dumitrescu, diriginte de şantier.

Cei care doresc să afle mai multe informaţii, dar şi cum pot contribui la realizarea lucrărilor pentru noua Catedrală patriarhală pot consulta site-ul www.catedralaneamului.ro.

Sursa: www.basilica.ro

Din aceeași categorie