Cerc pastoral-misionar în Protoieria Câmpina

Preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar ”Sinaia” - Protoieria Câmpina, coordonat de Pr. Cârciu Gabriel, s-au întrunit marți, 7 Iulie 2015, pe valea superioară a Văii Prahovei, la biserica Parohiei Schitul Lespezi din orașul Comarnic, a precizat Preotul Cârciu Gabriel coordonatorul Cercului pastoral-misionar ”Sinaia”.

  

În prima parte a cercului pastoral s-a săvârşit, după rânduială, Utrenia şi Sfânta Liturghie în sobor, la care au participat numeroşi credincioşi. Predica zilei a fost susţinută de preotul Barbu Iulian de la Parohia Zamora - Bușteni.

Partea a doua s-a desfășurat în curtea bisericii parohiale și a fost dedicată referatului cu tema Parohia și biserica parohială, centrul vieții spirituale a comunității creștine-ortodoxe adunate în iubirea Preasfintei Treimi, susținut de preotul Caloianu Ilie de la Parohia Ghiosești - Comarnic în care a arătat situația parohiei actuale și mijloacele de comunicare, cât și misiunea comunităților parohiale și monahale în zilele noastre.

După referat au urmat discuţii referitoare la tema tratată şi probleme pastoral - administrative printre care Pr. Carciu Gabriel de la Parohia Comarnic a arătat rolul mijloacelor moderne de comunicare în pastorația din zilele noastre care trebuie făcută cu înțelepciune și discernământ respectând tradiția Bisericii Ortodoxe, iar pr. Toma Constantin de la Parohia Talea a amintit câteva sfaturi duhovnicești ale Părintelui Ghelasie de la Mănăstirea Frăsinei.

Din aceeași categorie