Cercul Pastoral “Rugăciune și Frățietate” al preoţilor de cimitire din București

În ziua de miercuri, 23 februarie 2011, la Cimitirul de Stat Izvorul Nou din București, s-au desfăşurat lucrările celei de-a II –a sesiuni a Cercului Pastoral “Rugăciune și Frățietate” al preoţilor de cimitire din București.

Întrunirea a fost precedată, începând cu ora 8:00, de săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica, cu hramul “Sfinții Mucenici Epictet și Astion” din incinta acestei instituții. La slujbă au participat 3 preoţi.

Lucrările sesiunii au continuat în biserică şi au participat ca invitați Dl. Eugen Bucur, inspector asistență religioasă și P.C. Preot Mircea Marian Pintică, coordonatorul preoților de spitale din cadrul Sectorului Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Tema propusă spre dezbatere s-a intitulat: Sprijinul social și spiritual al văduvelor și orfanilor.

A susţinut referatul pe această temă, P.C. Preot Viorel Petcu de la Cimitirul de Stat Izvorul Nou din București.

Din aceeași categorie