Mari personalităţi ale teologiei româneşti au fost evocate la conferinţa de la Patriarhie

În cadrul conferinței pastoral-misionare de toamnă din Arhiepiscopia Bucureștilor, prezidate de Patriarhul Daniel, au fost evocate luni mari personalități ale teologiei românești.

Tema evenimentului care a avut loc în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a fost „2019 – Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești  în Patriarhia Română”.

Au participat sute de preoți din protopopiatele din Capitală și județul Ilfov, inclusiv preoții de caritate (spitale, așezăminte sociale), preoții misionari din unitățile de învățământ, preoții militari (MAPN, MAI și Ministerul de Justiție) și preoții slujitori la cimitirele de stat (ACCU).

Cuvântul de deschidere a aparținut Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Prima personalitate comemorată a fost cel de-al doilea conducător al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Nicodim Munteanu.

„Arhipăstoria sa în scaunul patriarhal nu a fost una îndelungată (între anii 1939-1948), iar timpul scurt nu i-a îngăduit să aibă alte mari realizări în afara operei sale culturale, cu adevărat monumentale”.

„Patriarhul cărturar Nicodim Munteanu a păstorit Biserica în vremuri tulburi și grele, cu mare responsabilitate, mult curaj și jertfelnicie”, a spus Preafericirea Sa.

Despre Patriarhul Iustin Moisescu, Patriarhul Daniel a spus că a demonstrat „echilibru și discernământ” în perioada regimului comunist.

„Patriarhul Iustin Moisescu a fost un cercetător înzestrat, râvnitor și tenace, un om de o vastă cultură și un dascăl de vocație, cu o solidă formare universitară de tip occidental. Trecerea timpului nu a știrbit valoarea științifică a operei sale”.

„A fost, fără îndoială, un intelectual înzestrat cu un remarcabil spirit practic. Ca ierarh, Iustin Moisescu a demonstrat echilibru și discernământ, clarviziune și multă chibzuință, realism și înțelepciune practică în raporturile cu un regim ateu, care impusese Bisericii multe restricții și exercita mari presiuni asupra ierarhiei”.

Actualul Patriarh al României a evocat memoria traducătorilor de cărți bisericești, a ierarhilor cărturari care au „îmbisericit” limba română, dar și a dascălilor de psaltichie care au contribuit la „românirea” cântărilor.

În continuare, au fost susținute trei referate pe marginea temei date.

Pr. prof. Mihail-Simion Săsăujan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a prezentat prelegerea „Patriarhul Nicodim Munteanu (1939-1948) – înțelept păstor al Bisericii Ortodoxe Române în vremuri tutburi ale istoriei României”.

A urmat Pr. prof. Constantin Preda de la aceeași intituție de învățământ teologic care l-a prezentat pe Patriarhul Iustin Moisescu în lumina unui „erudit teolog și promotor al traducerii de texte patristice în limba română”.

În încheierea sesiunii de comunicări, Arhim. Policarp Chițulescu, Consilier Patriarhal în cadrul Bibliotecii Sfântului Sinod, a susținut un referat pe tema „Lumina Cuvântului pentru cei mulți. Traducători din Țara Românească și operele lor”.

Tot luni a fost vizionat un film documentar despre Patriarhii Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, realizat de Trinitas TV.

Marți se vor întruni în același cadru preoții din protopopiatele prahovene ale Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Sursa: Basilica.ro

Din aceeași categorie