Academia de Îngrijiri Paliative: Prima sesiune la care participanții au beneficiat de credite profesionale

Fundația „Bucuria Ajutorului” a organizat joi o nouă sesiune științifică din cadrul proiectului Academia de Îngrijiri Paliative. Aceasta le-a oferit participanților și credite profesionale recunoscute de Ordinul Asis­tenților Medicali.

Evenimentul s-a desfășurat la Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București și a avut tema „Perspectiva holistică a îngrijirilor paliative”.

Întâlnirea a fost împărțită în trei secțiuni și a reunit, în format hibrid, fizic și online, medici, cadre didactice, asistenți sociali, personal medical, precum și alte persoane interesate de îngrijirile paliative, din țară și din străinătate.

„Lectorii de astăzi au vorbit despre rolul asistentului medical în îngrijirile paliative și despre erorile care pot apărea în laborator, în analizele medicale, care pot influența diagnosticul unui astfel de pacient”, a explicat Adriana Căruntu, inspector eparhial și directoarea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie Taumaturgul” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„De asemenea, am avut onoarea de a asculta un medic din Franța, care ne-a prezentat procedurile desfă­șurate în spitalul în care ­­lucrează. Aceasta a dorit să sublinieze faptul că, indiferent de țara în care ne aflăm, îngrijirea paliativă are un limbaj comun, acela de a-i ajuta pe semenii aflați în suferință.”

La sesiune au participat și angajați ai Spitalului de Boli Cronice „Sfântul Luca”.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu, de acum înainte vom putea veni în fiecare lună în sprijinul specialiștilor care au nevoie să fie instruiți și să învețe mai mult”, s precizat Adriana Căruntu, cu referire la faptul că sesiunile din cadrul proiectului le vor oferi de acum participanților și credite profesionale.

Printre vorbitori s-a numărat și Marinela Ivan, responsabilă cu proiecte de cooperare în cadrul Ambasadei Confederației Elvețiene în România.

„Am început colaborarea cu Centrul de îngrijiri paliative «Sfântul Nectarie» cu mulți ani în urmă, în 2008, când a debutat amenajarea noului centru, pentru care Ambasada Elveției la București a alocat o contribuție financiară substanțială”, a explicat Marinela Ivan.

„Confruntarea cu suferințele celor internați acolo, dar și lecțiile de iubire, îngrijire și devotament pe care echipa Centrului «Sfântul Nectarie» le oferă sunt fapte care fac sufletul să vibreze. Legătura dintre noi și echipa centrului a continuat și a dăinuit până astăzi, prin participările noastre la acest proiect-pilot.”

„De fiecare dată, Arthur Mattli, ambasadorul Confederației Elvețiene în România, a transmis mesajul său de gratitudine, sprijin, solidaritate și respect pentru tot ceea ce această echipă face, precum și pentru implicarea reputaților specialiști din domeniul medical din România. Fără o coeziune extraordinară, acest proiect ar fi rămas un fel de luptă a lui Don Quijote într-un spațiu în care cu greu se poate schimba ceva”, a precizat reprezentanta Ambasadei Elveției.

„Prin îngrijirile paliative, cei care au nevoie de ajutor își pot regăsi demnitatea, speranța și chiar dorința de a trăi”, a mai subliniat Marinela Ivan.

Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor este singurul spital privat din Capitală care aparține Bisericii. A fost înființat în 2012 și a oferit îngrijiri până în prezent pentru aproximativ 4000 de pacienți, majoritatea oncologici.

Proiectul Academia de Îngrijiri Paliative, inițiat de centru, se desfășoară în cadrul Fundației Bucuria Ajutorului a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Își propune să profesionalizeze domeniul și să determine includerea lui în politicile publice.

Sesiunea științifică de joi a fost cea de a cincea din cadrul proiectului Academia de Îngrijiri Paliative. Cea de a patra sesiune a beneficiat de prezența ES Arthur Mattli, Ambasadorul Elveției la București.