Credință și înțeles: Simpozion interliceal despre imnografia Sfântului Ioan Damaschin la Biserica Palatului Cotroceni

Simpozionul interliceal „Credință și înțeles” va avea loc pe 3 decembrie la Biserica Palatului Cotroceni, în ajunul pomenirii Sfântului Ioan Damaschin.

Proiectul implică elevi de la opt licee din Municipiul București care vor avea de realizat o analiză imnografică, având ca suport un text compus de Sfântul Ioan Damaschinul.

Activitatea este organizată de Profesorul de religie Alexandru Bodoros, de la Liceul „Dimitrie Paciurea” în parteneriat cu Arhiepiscopia Bucureștilor, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Administrația Prezidențială.

Între obiectivele specifice proiectului se numără: formarea și îmbunătățirea capacității analitice prin prelucrarea unui text liturgic; îmbunătățirea capacității de a identifica pasaje scripturistice într-o poezie liturgică; formarea abilității de a explica în scris și oral semnificația unui text liturgic și exersarea abilității de a extrage o învățătură de credință fundamentală din textele slujbelor ortodoxe.

„Elevii participanți la acest proiect au fost implicați și în proiectele din anii trecuți dedicate icoanei bizantine. Prin efortul depus anul acesta încercam să pătrundem cu mintea o alta mare manifestare a teologie, în strânsă legătura cu icoana, imnografia”, a declarat profesorul Alexandru Bodoros, coordonatorul proiectului.

„Dragostea elevilor pentru cuvânt și interesul de a înțelege în profunzime ceea ce se petrece în cadrul slujbelor stau la baza acestei manifestări. Acest demers al elevilor și profesorilor de religie are menirea de a sublinia atât dimensiunea misionară, cât și cea catehetică a imnografiei ortodoxe”, a completat profesorul de religie.

La simpozion sunt invitați speciali Arhid. Eugen Maftei, consilier eparhial la Sectorul învățământ șu activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor care le va vorbi tinerilor despre Sfântul Ioan Damaschin și Pr. Lector Zaharia Matei de la Facultate de Teologie din Capitală care va susține o prelegere despre imnografie.