

Părintele Ștefan Zară, consilier eparhial în cadrul Sectorului Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a subliniat necesitatea colaborării între clerul ortodox și specialiștii în sănătate mintală în cadrul unui interviu realizat de preotul Florin-Ciprian Petre și publicat pe platforma Hristocentric.
„Colaborarea interdisciplinară între specialiștii în sănătatea mintală și clerul ortodox reprezintă o necesitate epistemologică și pastorală în contextul contemporan”, a spus preotul.
Părintele Zară a evidențiat că orice abordare terapeutică a omului trebuie să ia în calcul dimensiunea sa spirituală, pornind de la faptul că Mântuitorul Iisus Hristos constituie fundamentul oricărui proces autentic de vindecare și înțelegere a persoanei umane.
„Secularizarea nu a eliminat nevoile spirituale ale omului, ci le-a relocat într-un spațiu privat și adesea confuz. Această situație creează oportunități pentru o colaborare constructivă nu în ciuda secularizării, ci tocmai datorită limitărilor pe care aceasta le-a generat în înțelegerea persoanei umane”.
Conlucrare între preoți și psihoterapeuți
Părintele Ștefan Zară consideră optimă dezvoltarea unui grup de psihoterapeuți cu trăire ortodoxă la care credincioșii să poată apela cu încrederea că dimensiunea lor spirituală nu va fi patologizată, ci integrată în procesul terapeutic.
„Reciproc, psihologii ar putea beneficia de împreuna sfătuire cu duhovnici cu experiență, capabili să ofere o înțelegere profundă a dimensiunii duhovnicești a vieții”.
Acest model nu presupune sincretism metodologic, ci recunoașterea complementarității competențelor, explică părintele.
„Preotul nu devine psihoterapeut, iar psihologul nu devine duhovnic, dar ambii recunosc că persoana umană transcende limitele competențelor lor individuale”.
Părintele Ștefan Zară este și profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, asistent asociat la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București și preot la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Titan II, din Protoieria Sector 3 Capitală.
Din aceeași categorie


