PS Varlaam Ploieşteanul: Corifeii monahismului botoșănean s-au născut în familii numeroase

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a susținut marți în a doua zi a lucrărilor simpozionului dedicat monahismului românesc prelegerea „Secolul XX – epoca de aur a monahismului botoșănean. Compatibilitate și complementaritate între rânduiala creștină a vieții de familie și rânduielile vieții de mănăstire”.

Preasfinția Sa a spus că secolul XX a fost transformat din punct de vedere duhovnicesc, datorită unor mari personalități, dintr-o perioadă foarte dramatică într-o epocă de aur pentru monahismul moldovenesc.

„Referindu-se la Botoșani, poetul Adrian Păunescu a numit județul acesta județul celor patru puncte cardinale, referindu-se la poetul național Mihai Eminescu, la Nicolae Iorga, la muzicianul George Enescu și la pictorul Ștefan Luchian”.

„Din punct de vedere duhovnicesc, reperăm alte patru puncte cardinale și mă refer la Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Cuviosul Paisie Olaru de la Sihăstria, Arhimandritul Cleopa Ilie, Dionisie Ignat de la chilia românească Colciu de la Muntele Athos”.

”Toți acești corifei ai monahismului s-au născut în familii numeroase

Părintele Episcop a evidențiat că viața în familii numeroase a viitorilor monahi le-a adus beneficii legate de adaptarea la noua viață dedicată Domnului Iisus Hristos.

„I-a ajutat foarte mult să se adapteze imediat, pentru că și obștile erau numeroase așa cum erau și familiile”.

„Familia tradițională din secolul XX, mai ales în prima jumătate, era una profund creștină. Tatăl era nu doar o autoritate de cap al familiei, ci și o autoritate duhovnicească, așa cum este autoritatea starețului sau a stareței în mănăstire. Toți membrii familiei ascultatu de poruncile tatălui, iar mama era cea care iconomisea treburile gospodăriei”.

„Copiii făceau ascultare, așa cum mai târziu vor face ascultare la mănăstire de stareț sau de iconomul acesteia. Ziua începea cu rugăciunea în familie, care continua pe parcursul zilei, iar posturile erau ținute cu sfințenie”.

„Trecerea de la viața din familie și continuarea cu viața de mănăstire nu însemna o ruptură, nu presupunea un efort de adaptare, pentru că viața pe care monahul avea să o ducă în mănăstire era viața de familie, însă cu o osteneală duhovnicească mai intensă și respectând voturile monahale, care într-o anumită măsură erau respectate și în viața de familie”, a explicat PS Varlaam Ploieșteanul.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Sursa: Basilica.ro