2014 – An omagial euharistic şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni

Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, publicat în Calendarul creștin-ortodox 2014 (format agendă mică):

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 drept An omagial euharistic şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Se are astfel în vedere sublinierea rolului esenţial al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii pentru viaţa Bisericii lui Hristos şi pentru întărirea duhovnicească a fiecărui creştin.

De asemenea, împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Voievod Constantin cu cei patru fii ai săi, Sfinţii Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi cu Sfântul Ianache sfetnicul reprezintă un prilej de pioasă evocare a jertfelniciei Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi de reflecţie asupra moştenirii cultural-spirituale brâncoveneşti.

Reafirmarea importanţei Sfintei Euharistii presupune şi sublinierea sensului terapeutic duhovnicesc al Tainei Spovedaniei, a legăturii dintre Sfânta Taină a Spovedaniei şi Sfânta Taină a Împărtăşaniei, precum şi a participării frecvente la Sfânta Liturghie, ca izvor de iertare şi sfinţire, de creştere duhovnicească şi de comuniune eclesială.

Roadele participării active la Sfânta Liturghie sunt manifestarea concretă şi plenară a comuniunii eclesiale, permanenta înnoire şi sfinţire a membrilor Bisericii lui Hristos şi transfigurarea întregii existenţe prin unirea cu „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos”, izvorul învierii şi al vieţii veşnice: „Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. […] Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. […] Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine, şi Eu întru el” (Ioan 6, 51-56).

Taina Spovedaniei se mai numeşte şi Taina Mărturisirii şi iertării păcatelor, sau Taina Pocăinţei, adică a schimbării modului de a gândi, de a fi și de a trăi, după primirea iertării păcatelor mărturisite cu părere de rău şi cu dorinţă de îndreptare, şi după împăcarea cu Biserica lui Hristos, respectiv reprimirea în comuniunea eclesială. Iată cum acestea sunt exprimate într-o rugăciune: „Stăpâne Doamne, Dumnezeule, Cel ce eşti mântuirea robilor Tăi, Milostive, Îndurate şi îndelung-Răbdătorule, Căruia Îţi pare rău de răutăţile noastre şi nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, Însuţi şi acum milostiveşte-Te asupra robului Tău (N) şi-i dă lui chip de pocăinţă, iertare păcatelor şi dezlegare, iertându-i lui toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie. Împacă-l şi-l uneşte cu sfânta Ta Biserică în Iisus Hristos, Domnul nostru, cu Care împreună Ţi se cuvine stăpânire şi mare cuviinţă în veci. Amin” (Rugăciune din rânduiala Tainei Spovedaniei). Aşadar, este vorba despre o schimbare lăuntrică, de un răspuns la chemarea: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17). Începutul vieţii creştine este pus la Botez, după care suntem unşi cu Sfântul şi Marele Mir şi ne împărtăşim pentru prima oară cu Sfânta Euharistie, devenind astfel fii după har ai Împărăţiei Preasfintei Treimi. De aceea, la fiecare Liturghie euharistică suntem chemaţi să ne împărtăşim cu „dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile şi de viaţă făcătoarele, înfricoşătoarele lui Hristos Taine”, pe care le primim spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Aşadar, Sfânta Euharistie primită imediat după Sfântul Botez devine normativă pentru viaţa fiecărui creştin şi a fiecărei comunităţi ca viaţă trăită în Hristos prin Duhul Sfânt: „Duminica adunaţi-vă, frângeţi pâinea şi săvârşiţi Sfânta Euharistie, după ce, mai întâi, v-aţi mărturisit greşelile, pentru ca jertfa voastră să fie curată. Iar oricine este certat cu aproapele lui să se împace cu el, pentru ca să nu se pângărească jertfa voastră” (Didahia 14, 1-2). De altfel, tradiţia apostolică privind viața euharistică a Bisericii lui Hristos poate fi urmărită şi în mărturiile canonice (canoanele 8-9 de la Sinodul apostolic, canonul 2 de la Sinodul din Antiohia [431], canonul 2 de la Sinodul Trulan [691-692], canonul 1 de la Sinodul VII Ecumenic [787] etc.) şi ale unora dintre cei mai reprezentativi Sfinți Părinţi ai Bisericii (Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama, Calist şi Ignatie Xantopol, Sfântul Simeon al Tesalonicului, Sfântul Nicolae Cabasila, Sfântul Nicodim Aghioritul ş.a.).

Haina curată şi luminoasă în care am fost îmbrăcaţi când am fost înfiaţi duhovniceşte prin Botez, pentru a putea participa la ospăţul ceresc al Împărăţiei, este primită o singură dată. Însă, păcătuind, omul întinează acest  veşmânt al nestricăciunii şi, prin urmare, nu se mai poate apropia de ospăţul mistic al Sfintei Euharistii: „Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului”(I Corinteni 11, 28-29). În acest sens, pocăinţa este necesară pentru curăţirea de păcatele săvârşite după Botez şi pentru primirea la fiecare Sfântă Liturghie a Sfântului Trup şi a Sfântului Sânge ale Mântuitorului Hristos, ca pregustare sau arvună a ospăţului mistic din Împărăţia cerurilor.

În Biserica Ortodoxă, rugăciunea, pocăinţa și mărturisirea păcatelor, unite cu postul ca stare de jertfă, ne pregătesc pentru împărtăşirea euharistică. De aceea, spovedania şi împărtăşirea euharistică se intensifică mai ales în timpul perioadelor de post, care ne îndeamnă la o permanentă unire cu Hristos: „Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă cădem înaintea Ta: învredniceşte-ne să ne împărtăşim, având cuget curat, cu cereştile şi înfricoşătoarele Tale Taine ale acestei sfinte şi duhovniceşti mese, spre lăsarea păcatelor, spre iertarea greşelilor, spre părtăşia/comuniunea cu Sfântul Duh, spre moştenirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă” (Rugăciune din Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur). Pe aceeaşi linie cu rugăciunile Sfintei Liturghii, toate rugăciunile din canonul sau rânduiala dinaintea împărtăşirii euharistice sunt rugăciuni de pocăinţă pentru păcate, iar cele de după împărtăşire sunt rugăciuni de mulţumire pentru primirea iertării păcatelor şi pentru darurile primite de la Dumnezeu prin Sfânta Împărtăşanie.

Pocăinţa şi primirea iertării păcatelor, urmate de împărtăşirea cu Sfânta Euharistie, descoperă taina iubirii jertfelnice şi milostive a lui Dumnezeu, cuprinsă în jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, Care recuperează pe cel pierdut şi dăruiește viaţă veşnică celui omorât spiritual de păcat şi de patimi, după cum ne arată parabola întoarcerii fiului risipitor (cf.  Luca 15, 11-32). Pe de altă parte, Sfânta Scriptură ne arată că în „sângele Mielului” este spălat sufletul martirilor (cf. Apocalipsa 7, 14) şi „prin sângele Mielului” martirii dobândesc biruinţă asupra diavolului (cf. Apocalipsa 12, 9-11). Vedem astfel legătura dintre jertfa euharistică şi jertfa martirică, ambele având ca bază jertfa Mântuitorului Iisus Hristos sau iubirea Sa milostivă şi mântuitoare celebrată în Sfânta Liturghie. De aceea, atât masa Sfântului Altar, cât şi Sfântul Antimis, pe care se săvârşeşte Sfânta Euharistie, conţin moaşte ale Sfinţilor Martiri. De fapt, în Sfinţii Martiri se arată în mod cel mai intens puterea şi lucrarea iubirii lui Hristos mai tare decât teama de moarte.

Astfel, deloc întâmplător, în anul acesta (2014) omagiem Sfânta Euharistie şi comemorăm 300 de ani de la martiriul sau martirajul Sfinţilor Brâncoveni (1714). Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu s-a născut în data de 15 august, anul 1654, părinţii săi fiind postelnicul Matei Brâncoveanu şi doamna Stanca din familia Cantacuzino. Deoarece din copilărie a rămas orfan de tată, de creşterea şi educația lui s-a ocupat stolnicul Constantin Cantacuzino. A dobândit o educaţie aleasă de la unii dintre cei mai mari dascăli ai vremii. Datorită cunoştinţelor dobândite, hărniciei şi iscusinţei sale, a fost promovat, încă de tânăr, în dregătorii însemnate. După moartea Domnitorului Şerban Cantacuzino, începând cu data de 29 octombrie 1688, a urcat pe tronul Ţării Româneşti, fiind uns în această demnitate de către Mitropolitul Teodosie.

Sfertul de secol al domniei sale (29 octombrie 1688 - aprilie 1714) a fost marcat de spiritul său harnic şi jertfelnic pentru păstrarea credinţei creştine în vremuri de stăpânire otomană. Jertfelnicia voievodului muntean s-a exprimat mai întâi prin dărnicia sa în calitate de ctitor şi binefăcător al locaşurilor de cult din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, şi prin mărinimia arătată faţă de creştinii ortodocşi din regiuni siriene, georgiene şi arabe, precum şi faţă de vieţuitorii multor locuri sfinte ale Răsăritului creştin. Așadar, acest domnitor român credincios s-a remarcat prin hărnicie şi dărnicie, ca un bun organizator şi un ctitor de biserici, de artă şi cultură.

Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu a fost un neclintit mărturisitor al credinţei creştine ortodoxe şi un promotor creştin al culturii româneşti. Profunzimea sintezei brâncoveneşti dintre credinţă şi cultură, dintre valorile artistice din Răsărit şi cele din Apus, s-a dezvoltat creativ într-un stil artistic distinct în istoria civilizaţiei europene, cunoscut sub numele de stilul brâncovenesc.

Însă, moştenirea culturală brâncovenească a dobândit valoare simbolică duhovnicească şi mai mare odată cu jertfa martirică a acestui principe român creştin ortodox, profund credincios până la moarte. Conform Sinaxarului zilei de pomenire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni (16 august), în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos (luna aprilie din anul 1714), Constantin Vodă Brâncoveanu, împreună cu fiii săi şi cu sfetnicul său de încredere, Ianache, a fost arestat şi dus la Constantinopol, în capitala Imperiului Otoman. Aici, sultanul Ahmed al III-lea a poruncit torturarea voievodului român şi a fiului său cel mare până când aceştia vor renunţa la credinţa creştină şi vor deveni mahomedani. După patru luni de chinuri cumplite, în data de 15 august 1714, când aniversa 60 de ani, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Voievodul Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi Ianache sfetnicul au fost decapitaţi, primind moarte martirică. Trupurile martirilor au fost aruncate în mare, fiind recuperate şi îngropate de creştini în biserica Mănăstirii Maicii Domnului din Insula Halki, aflată în vecinătatea oraşului Constantinopol (azi Istanbul). Şase ani mai târziu, trupul voievodului martir Constantin a fost adus în ţară de către soţia sa, doamna Maria (Marica), şi înmormântat în ctitoria sa din centrul orașului Bucureşti, în biserica „Sfântul Gheorghe – Nou”. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 19-20 iunie 1992, a hotărât canonizarea Martirilor Brâncoveni, având ca dată de pomenire ziua de 16 august a fiecărui an.

Comemorarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni ne cheamă să fim ctitori de locaşuri sfinte şi de cultură creştină, să cultivăm întrajutorarea frăţească faţă de creștinii ortodocși şi să fim milostivi, să apărăm credinţa creştină, având în suflet iubire jertfelnică. Iar această iubire jertfelnică ni se dăruieşte mai ales când ne împărtăşim cu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge ale Domnului nostru Iisus Hristos, după ce pomenim jertfa Lui cea de viață făcătoare, ca iubire milostivă împărtăşită oamenilor, spre mântuirea lor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române