Activitatea Bisericii din anul 2025 a fost sintetizată într-un volum lansat la Catedrala Patriarhală

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a prezentat duminică la Catedrala Patriarhală un nou volum dedicat activității Bisericii Ortodoxe Române din anul 2025.

Volumul, intitulat „Centenarul Patriarhiei Române, Noi Sfinți Români și Sfințirea Picturii Catedralei Naționale. Lucrarea Bisericii în Societate în anul 2025”, a fost prezentat la finalul Sfintei Liturghii din Duminica Ortodoxiei, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Cel mai mare volum

Episcopul vicar patriarhal a subliniat că a devenit tradiție ca în prima duminică din Postul Mare să fie prezentată o nouă lucrare din seria „Lucrarea Bisericii în societate”. Preasfinția Sa a remarcat amploarea celui de al 18-lea volum din această serie.

„Este cel mai voluminos sau cel mai mare volum de până acum, însumează 1008 pagini și este și cel mai greu, cântărește puțin peste 2 kg. Dar lucrarea aceasta nu este mare și grea prin numărul paginilor și greutatea ei, ci prin conținutul ei”.

Cartea a fost întocmită de un comitet de redacție, coordonat de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul. Ierarhul a lucrat împreună cu părintele arhimandrit Andrei Angel, vicar patriarhal, părintele Ion Dragomir, consilier patriarhal, și părintele Sorin Vasile Tancău, consilier patriarhal și coordonatorul Editurilor Patriarhiei Române.

Momente cheie ale anului 2025

Potrivit Episcopului vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, materialele sunt structurate în șapte secțiuni. Acestea includ rapoarte generale privind activitatea Arhiepiscopiei Bucureștilor și sinteza activităților Bisericii Ortodoxe Române în 2025.

De asemenea, sunt incluse acte sinodale și de sfințire, mesaje adresate diferitelor personalități și instituții, cuvântări prilejuite de evenimentele majore ale anului, pastorale, scrisori irenice și articole.

În centrul volumului se află momentele definitorii ale anului Centenarului Patriarhiei Române, între care proclamarea celor 16 sfinți martiri și mărturisitori din secolul XX și sfințirea picturii Catedralei Naționale.

Esența Bisericii noastre

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a evidențiat dimensiunea teologică a lucrării și grija Patriarhului Daniel pentru cuvântul scris.

„Fiecare text, indiferent în ce categorie se încadrează, este un prilej de a propovădui și întări credința ortodoxă”.

„Este un volum pe care îl recomandăm cu toată căldura pentru a fi citit, pentru că el nu reflectă doar activitatea, ci mai ales esența Bisericii noastre care este învățătura ei mântuitoare”, a îndemnat la final ierarhul.

Din aceeași categorie