Alegerile noastre şi alegerea Domnului

În timpurile moderne, oamenii îşi administrează libertatea printr‑un intens exerciţiu al trierii opţiunilor, într‑un sisific și sobru joc al acceptării sau respingerii, nu întotdeauna îndelung chibzuit. Se pare că fericirea (sau nefericirea) generaţiilor de azi se cuantifică aproape linear în schemele probabilistice ale ofertelor diversificate şi ale soluţiilor multiple la problemele curente.

„Omul nou” nu‑şi alege doar profesia, iubirea și prietenii. În satul global, se optează la nesfârșire pe toate treptele piramidei lui Maslow. Gurmanzii au acces în oraşul lor la mâncăruri felurite, cu fructe, sosuri şi legume din cele mai îndepărtate regiuni ale globului, snobii de pretutindeni se îmbracă toți la fel, ca la comandă, după ultima modă. Reţelele de socializare ajută la selectarea clubului de prieteni şi creează spațiu pentru conversaţii savante sau de cartier, după preferinţa de moment. Enciclopediile digitale facilitează lărgirea orizontului cunoaşterii şi contacte inedite de cultură şi spiritualitate.

Doar timpul rămâne implacabil, acelaşi ca durată fizică, deşi, consumându‑se pe sine pe spirala veşniciei, acționează asemenea unui obstacol care frânează caruselul opţiunilor.

Totuși, campaniile electorale bombardează cu promisiuni inerţia comunităţilor locale, regionale, statale sau superstatale, alimentând sistematic virusul „surplusului de bunăstare”, cu motivaţia aceluiaşi tocit şi răstălmăcit slogan: vox populi, vox Dei. Iar în acest iarmaroc fluid al opțiunilor, dominat de sondaje, prognoze şi publicitate, cuvântul Scripturii: „Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi” (Matei 22, 14), sună cel puţin ancestral, ca o luntre navigând împotriva curentului. Altfel spus, nu suntem noi, cei mulţi şi liberi, care alegem? Suntem doar cei chemaţi, iar Altcineva face alegerea?

În parabola celor chemaţi la nuntă, împăratul generos, care trimite multora invitaţii, arată o exigenţă neașteptată faţă de cel care nu onorează demnitatea la care a fost chemat. Însuşi Mântuitorul le spune ucenicilor Săi: „Nu voi M‑aţi ales pe Mine, ci Eu v‑am ales pe voi şi v‑am rânduit să mergeţi și roadă să aduceţi” (Ioan 15, 16).

Alesul de „vox populi” nu are nevoie decât tranzitoriu de „alegerile” celor mulți; din păcate, uneori, prin haine de ultimă modă, transpar deșertăciunea și impostura. Însă alesul Domnului nu rămâne niciodată așa cum a fost. O arată profetul Samuel, regele David, Apostolii și ucenicii Mântuitorului, Saul din Tars pe drumul Damascului și mulți alții, știuți și neștiuți până la sfârșitul veacurilor. Sfântul Pavel scrie mai târziu, el, cel „ales din pântecele maicii lui” (Galateni 1, 15): „Căci mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne‑a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe niște osândiți la moarte, fiindcă ne‑am făcut priveliște lumii și îngerilor și oamenilor” (1 Cor. 4, 9).

Neînțeles de lume, el se făcuse deja părtaș al nunții fiului de împărat.

Chemarea Domnului pare neîndurătoare, dar este singura care ne ridică deasupra condiției noastre de ființe trecătoare prin timp. Calea de la starea de chemat la statutul de ales al Domnului este haina cea nevăzută de oameni, dar vizibilă din cămara de nuntă a Mirelui ceresc.

Sursa: www.ziarullumina.ro