Altarul de vară al Bisericii Domnița Bălașa va fi sfințit în ziua de cinstire a ocrotitorilor ei

Biserica Domnița Bălașa din București, Paraclis Patriarhal, își va cinsti vineri, 16 august 2024, ocrotitorii spirituali. În cadrul sărbătorii Sfinților Martiri Brâncoveni, vor fi oficiate Sfânta Liturghie și Pomenirea ctitorilor, urmate de sfințirea Altarului de vară și binecuvântarea noului lumânărar.

Delegatul Părintelui Patriarh Daniel la eveniment este Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.

„Orice moment al împlinirilor este un prilej de bucurie și recunoștință, mai ales atunci când vorbim despre lucrări pe care le facem spre slava lui Dumnezeu și cinstirea sfinților Lui”, a declarat Părintele Paroh Ștefan Ababei pentru Ziarul Lumina.

Vor fi prezentate fotografii din timpul lucrărilor și de la finalizarea lor și vor fi acordate distincții pentru cei care au sprijinit atât construcțiile, cât și activitatea social‑culturală a parohiei.

Prima biserică a parohiei a fost ctitorită în 1743 de a șasea fiică a Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu pe terenurile din zestrea ei. În 1750, pe lângă această biserică mai funcționau un azil și o școală.

Actuala biserică, monument istoric, este a treia care s-a construit pe locul bisericii inițiale și a fost inaugurată în 1885, în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta. În perioada 2018-2022, a fost renovată total printr-un proiect finanțat din fonduri europene, fiind readusă la strălucirea pe care o avea la inaugurare.

Sfântul locaș se află aproape de Piața Unirii din Capitală, pe strada Sfinții Apostoli nr. 60.

Din aceeași categorie