Anotimpul colindelor

Luna decembrie este prin excelenţă în spaţiul românesc ortodox un anotimp al colindelor, când, peste tot, întâlnim grupuri de colindători care vestesc, fie prin concerte sau pur şi simplu, în mod direct, pe la casele creştinilor bucuria Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Colindele sunt cântece de bun-venit adresate lui Hristos, cântece de leagăn adresate Pruncului Iisus, fiind de o rară bunătate izvorâtă din împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Îndătinate atât de frumos în viaţa poporului nostru, aceste imnuri îşi au izvorul în Sfânta Scriptură şi în izvoarele nesecate ale sufletului românesc, ale credinţei şi vieţii poporului nostru care a tălmăcit cu atâta măiestrie şi limpezime adevărurile ortodoxe. Cele religioase au fost create de preoţii şi cântăreţii bisericeşti, de dascăli şi dieci. Se prea poate ca, la început, colindele să se fi cântat în biserică, pentru a primi aprobare şi binecuvântare, ca nu cumva să se strecoare idei eretice în conţinutul lor. Există o strânsă legătură între colindele cântate de Crăciun, Anul Nou, Florii sau Paşti şi cântarea religioasă. Cântarea religioasă a influenţat colindele şi le-a desăvârşit. Specialiştii în domeniu afirmă că nici un popor din lume nu posedă o colecţie atât de frumoasă şi variată precum poporul român. Colindele religioase fac parte integrantă din spiritualitatea noastră ortodoxă răsăriteană şi nu sunt altceva decât prelungirile fireşti ale cântărilor de la strană.

Poporul nostru, împodobit cu o vieţuire virtuoasă şi sfântă, a preluat din cult ideile şi le-a îmbogăţit cu trăirea lui religioasă, cu căldura şi grija lui, bogăţia de diminutive din colinde arătând dragostea neostoită a poporului pentru Hristos Domnul. În general, copiii şi preoţii colindă. Copiii simbolizează pe îngerii care nu doar au fost prezenţi la Naşterea Domnului, ci au şi vestit-o, iar preoţii, pe păstorii care se aflau în preajma ieslei de la Betleem şi s-au închinat Domnului la naşterea Lui. Preoţii merg cu icoana Naşterii Domnului prin casele enoriaşilor în ajunul sărbătorii, vestind Naşterea Pruncului Mântuitor şi aducându-L în casele şi în inimile lor. Colindătorii devin hristofori şi teofori, întrucât ei Îl vestesc pe Hristos Care este Dumnezeu, altfel spus ei sunt purtători de Dumnezeu. Ei sunt aceia care-L poartă pe Domnul ca să-L ducă pe la casele creştinilor care la rândul lor trebuie să se pregătească pentru primirea Marelui Oaspete. Colindele duc, asemenea îngerilor şi păstorilor, vestea Evangheliei din casă-n casă. E interesant cum poporul nostru şi-a permis să fie atât de intim cu Dumnezeu şi şi-a însuşit o filiaţie în raport cu Maica Domnului. Colindatul are şi aspect de pelerinaj, căci întruchipează pelerinajul Sfintei Fecioare Maria, apoi pelerinajul magilor şi al Mântuitorului a Cărui viaţă pământească este un pelerinaj continuu. Colindătorii sunt şi mari misionari ai Bisericii, căci prin colinde ei nu fac decât să istorisească cele întâmplate la Betleem, iar cei ce îi ascultă învaţă despre Naşterea Domnului. Astfel, colindul era o Biblie deschisă atunci când preoţii şi oamenii nu ştiau carte.

Cuprinsul colindelor este unul adânc teologic, redând cu claritate adevărul de credinţă al Evangheliei, în cuvinte simple, însă nu în înţelesuri simpliste, colindele fiind de o frumuseţe literară inegalabilă şi de un deosebit har poetic. Din conţinutul lor transpar bunătatea şi simţirea curată a credincioşilor Bisericii noastre. Ascultându-le, ne minunăm de bogăţia sufletească, forţa creatoare şi tăria de cuget cu care poporul nostru, autorul colindelor, a înţeles Evanghelia şi L-a primit cu dragoste, recunoştinţă şi duioşie pe Pruncul Mântuitor. Prin colinde ni se transmite mesajul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Adevărul dogmatic cu privire la Naşterea Domnului şi la Maica Sa este bine precizat şi cu multă claritate şi limpezime în colinde.

În Sfânta Scriptură, pasajele evanghelice prezintă pe scurt istorisirea Naşterii Domnului, apoi drumul la Betleem şi călătoria în Egipt, dar poporul român a înţeles că drumul este foarte lung şi destul de anevoios pentru o femeie care e gata să nască şi de aceea în colinde a brodat o mulţime de întâmplări şi fapte minunate. Colindele sunt colorate literar cu descrierea împrejurărilor şi a Ţinutului Sfânt, Betleemul, apoi spun despre venirea şi închinarea păstorilor, a magilor, apoi auzim despre imnurile îngereşti, mânia şi faptele înspăimântătoare ale lui Irod cu omorârea pruncilor, fuga în Egipt etc. În ele se arată grija neobosită a credincioşilor pentru Pruncul Sfânt Căruia Îi vorbesc blând, Îi caută un sălaş călduros pentru naştere, precum şi îmbrăcăminte împărătească. În noaptea de Ajun spre Crăciun vin colindătorii care transformă întreaga localitate în biserică, repertoriul colindelor cuprinzând comuniunea directă cu Cerul.