Mii de credincioşi au participat astăzi, 16 iunie 2013, la sfinţirea picturii restaurate în ultimii ani la Biserica Domnească Sfântul Anton-Curtea Veche.
De asemenea, au fost binecuvântate lucrările realizate recent, atât în interiorul, cât şi în exteriorul lăcașului de cult.
Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel alături de care a slujit şi Preasfinţitul Părinte Episcop Varsanufie Prahoveanul, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Sfinţirea şi binecuvântarea lucrărilor a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii pe un podium special amenajat în curtea Bisericii de către Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar patriarhal.
Mărturisirea dumnezeirii lui Hristos este condiția primă ca să ne înălţăm la Cer
În cuvântul rostit după slujba de sfinţire şi binecuvântare a lucrărilor Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre necesitatea mărturisirii credinţei adevărate: „Mărturisirea dumnezeirii lui Hristos este condiția primă ca să ne înălţăm la cer, cu sufletul în rugăciune şi apoi la a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos cu El împreună după învierea trupurilor. Deci, nimeni nu poate să se înalțe în slava iubirii Preasfintei Treimi dacă nu mărturisește credinţa în Sfânta Treime arătată nouă de Unul din Sfânta Treime Care S-a făcut om ca pe noi oamenii să ne mântuiască Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu. Numai mărturisind adevărul că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, că El a coborât pe pământ ca pe noi pământenii să ne ridice la viaţă cerească, că El S-a făcut Om ca pe noi oamenii să ne facă dumnezei după har, adică să ne sfinţească. Numai mărturisind această credinţă ortodoxă cuprinsă în Crez noi ne putem înălţa la Dumnezeu prin rugăciune acum pe pământ şi apoi cu toată fiinţa noastră când va veni Hristos întru slavă să judece viii şi morţii a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit”.
Icoana ortodoxă reprezintă realitatea din istorie transfigurată în Împărăţia lui Dumnezeu
Totodată, Patriarhul României a arătat şi importanţa picturii într-un lăcaş de cult: „Pictura Bisericii nu este o simplă podoabă cum greşit cred unii. Numai în al patrulea rând ea este o podoabă pentru Biserică. Pictura bisericii este în primul rând o lucrare prin care se mărturiseşte dreapta credinţă şi anume, că Dumnezeu cel nevăzut S-a făcut văzut. Dumnezeu a luat chip omenesc în Iisus Hristos şi prin chipul lui uman ne întâlnim cu Dumnezeirea Lui. Icoana ortodoxă reprezintă realitatea din istorie transfigurată în Împărăţia lui Dumnezeu. Icoanele sunt o mărturisire permanentă a credinţei ortodoxe că Dumnezeu a luat chip de om ca noi să avem chip strălucitor veşnic în slava lui Dumnezeu. În al doilea rând, icoanele ortodoxe sau picturile ortodoxe sunt o chemare la rugăciune şi nu la curiozitate să întrebăm din ce an este pictura sau cine a făcut-o. Prima întâlnire a noastră cu icoana nu este o examinare a icoanei ca într-un muzeu. Ci prima întâlnire a noastră cu Sfântul de pe icoană este rugăciunea în faţa icoanei, sărutarea în faţa icoanei, închinăciune în faţa ei şi sărutarea ei aşa cum ne întâlnim cu o fiinţă iubită arătăm respect şi o îmbrăţişăm. Tot aşa faţă de sfintele icoane arătăm respect şi le sărutăm pentru că ele ne cheamă la o comuniune, la o legătură veşnică cu credinţă şi iubire cu sfinţii lui Dumnezeu”.
La final, Patriarhul Bisericii a acordat ranguri şi distincţii celor care au ajutat la lucrările efectuate la sfântul locaş de cult. Astfel, pr. paroh Gheorghe Zaharia a primit Ordinul Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, pr. Ciprian-Florin Apetrei i-a fost conferit Ordinul Sanctus Stephanus Magnus, iar rangul onorific de Iconom stavrofor li s-a acordat pr. Viorel-Robert Barbu şi pr. Iulian-Florin Scuturoiu. De asemenea, Diploma de onoare Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena a fost acordată următoarelor persoane: D-lui George Dincă, D-lui Dr. Petru Calistru, D-lui Prof. Univ. Dr. Bogdan Voiculescu, D-lui Prof. Univ. Ştefan Birică, D-nei Marinela Cărămidă, D-nei Nicoleta Stroe.
Sursa: www.basilica.ro
Din aceeași categorie



