Binecuvântare patriarhală pentru organizatorii Procesiunii de la Biserica Icoanei

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a primit duminica aceasta la Palatul Patriarhie pe cei care s-au implicat în organizarea Procesiunii cu Sfintele Icoane de la Biserica Icoanei din Bucureşti.

„A fost pentru noi o bucurie mare să vedem mulţimea oamenilor care au participat în fiecare an la acest pelerinaj al Sfintelor Icoane care împreună cu Pelerinajul de Florii sunt două momente misionare deosebite în Capitală.

Faptul însă că la acest moment deosebit este adusă câte o icoană făcătoare de minuni întregeşte şi înfrumuseţează în plus evenimentul. Aducerea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Nămăieşti a fost de asemenea un prilej de mare bucurie pentru mulţi credincioşi care au avut posibilitatea să se închine în faţa acestei icoane, să o sărute şi să îi ceară ajutor Maicii Domnului pentru a trece cu mai multă credinţă şi mai multă speranţă prin încercările vieţii”, a subliniat Patriarhul României, după cum informează TRINITAS TV.

Au primit binecuvântarea Patriarhului României preoţi, oficialităţi locale şi apropiaţi ai parohiei.

„Suntem la cea de-a şasea ediţie a serbării Duminicii Ortodoxiei şi această mare sărbătoare a creştinilor ortodocşi va deveni şi a devenit o tradiţie de suflet deosebită a credincioşilor noştri. De aceea, vreau să vă mulţumesc Preafericite Părinte Patriarh din partea tuturor celor care sunt prezenţi aici pentru că ne-aţi dat această binecuvântare şi ne-aţi dat acest curaj şi acest îndemn de a sărbători împreună în Bucureşti această mare şi frumoasă sărbătoare a Ortodoxiei româneşti”, a spus domnul Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2 al Capitalei.

Cei prezenţi au primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel mai multe daruri simbolice.

  

Sursa: www.basilica.ro

Din aceeași categorie