Biserica de secol 19 Cărămidarii de Sus a fost resfințită și a primit hramul Sf. Gherasim din Chefalonia

Biserica Parohiei Cărămidarii de Sus din Sectorul 6 al Capitalei a fost resfințită duminică, în urma lucrărilor de restaurare a picturii, a catapetesmei și a Sfintei Mese. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Am văzut cum ruina care a fost găsită aici în urmă cu câțiva ani s-a transformat într-un loc atât de propice rugăciunii și contemplației”, a spus PS Timotei Prahoveanul.

Preasfinția Sa a oficiat și o slujbă de binecuvântare a picturii, la finalul restaurării acesteia, în mai 2021.

Pictura interioară a lăcașului de cult a fost realizată, în stil necolasic, în 1877, de Gheorghe Ioanid, cel mai cunoscut ucenic al lui Gheorghe Tattarascu.

Pentru lucrările realizate la Cărămidarii de Sus, restauratorul Daniela Filimon, arhitectul Angelo Nițu­lescu, dar și alte persoane au primit duminică Diploma omagială a anului 2022 cu medalie. Preotul paroh Ionuț Bogdan Văduva a fost hirotesit iconom stavrofor.

A primit hramul Sfântul Gherasim din Chefalonia

La resfințire, biserica a primit un al treilea hram, alături de Buna Vestire și Sfântul Nicolae.

Sfântul Gherasim din Chefalonia a fost ales ca ocrotitor al parohiei pentru evlavia credincioșilor, a explicat la Trinitas TV preotul Bogdan Văduva. Parohul a menționat că biserica deține o sfântă cruce și un obiect de încălțăminte ale cuviosului, oferite de mănăstirea Sfântului Gherasim din insula Chefalonia.

Sfântul Gherasim din Chefalonia este cinstit în data de 20 octombrie.

Din aceeași categorie