

Biserica Palatului Cotroceni și-a sărbătorit, marți, hramul, respectiv Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah. În mijlocul comunității s-a aflat și președintele României, Nicușor Dan.
Cu această ocazie, președintele i-a felicitat pe părinții slujitori și pe oamenii care aleg să facă parte din comunitatea parohială.
Domnia sa a promis că va mai participa la slujbele oficiate aici.
„Pentru locul ăsta, care are o istorie destul de tumultoasă, vreau să felicit pe toți cei care au contribuit la a-l face un loc de care să ne mândrim. Iar apoi pentru toți oamenii care obișnuiesc să vină aici, la biserica din ansamblul Cotroceni, un mesaj de deschidere din partea noastră”.
„Ne bucurăm că alegeți să veniți aici, pentru că vrem să transmitem că e un loc pentru oameni, pentru bucureșteni nu e așa ceva care se uită de sus la oameni. Ne bucurăm să vă avem și o să ne mai întâlnim aici”, a spus președintele României, Nicușor Dan.
Importanța unui lăcaș de rugăciune pentru o instituție
Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la eveniment, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a spus că este o mare binecuvântare pentru orice instituție faptul că are un paraclis unde se săvârșește Sfânta Liturghie, iar acest lucru este și mai important, având în vedere că este Președinția României.
„Este o mare bucurie de fiecare dată când sărbătorim un hram, pentru că biserica sărbătorită reprezintă inima unei comunități și de obicei suntem obișnuiți cu hramurile de la mănăstiri și de la biserici”.
„Însă este o mare binecuvântare pentru o instituție, cum este cea de importanță crucială a președinției României, pentru spitale, pentru școli, pentru alte instituții care au privilegiu de a avea o biserică sau un paraclis în cadrul lor și unde se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cerând de la Dumnezeu înțelepciune, răbdare, mult discernământ pentru a fi luate cele mai bune și temeinice decizii în favoarea comunității respective”, a spus PS Varlaam.
Preasfinția Sa a istorisit și cum ctitorul acestei biserici, Șerban Cantacuzino, a ales ca hram al bisericii pe Sfinții Serghie și Vah.
Lucrarea sfinților în viața unui conducător
Șerban Cantacuzino a apelat la ajutorul acestor sfinți pentru a se ascunde de cei care-l urmăreau.
„Și a stat trei zile aici și a postit și s-a rugat Sfinților Serghie și Vah să-l salveze. Știa, pentru că având o cultură largă, fără îndoială că a citit cronografiile bizantine și acolo a aflat, despre modul minunat în care s-a salvat Iustinian I cel Mare”.
„Și, într-adevăr, și-a scăpat viața, a plecat la Rusciuc, de aici, la Istanbul și aici a fost numit Domn al Țării Românești în 1678. Și de îndată, cum a ajuns domnitor, a zidit această biserică, care a avut un destin tragic, dar, iată, prin Harul lui Dumnezeu, astăzi este locul de rugăciune pentru cei care se ostenesc în cadrul administrației prezidențiale”, a expus PS Varlaam.
La finalul slujbei, au fost oferite mai multe distincții din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru persoane din cadrul Administrației Prezidențiale.
Din aceeași categorie


