Bunurile de patrimoniu confiscate de comuniști au revenit la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din București

Mai multe bunuri de patrimoniu care au aparținut Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou au fost recuperate de la Muzeul Național de Artă, a anunțat preotul Emil-Nedelea Cărămizaru pe pagina oficială de Facebook a parohiei.

Astfel, patrimoniul ctitoriei brâncovenești va include un potir decorat cu serafimi (cca. 1750), o cruce de procesiune decorată cu scenele Răstignirii și Învierii Domnului (1816),  o anaforniță cu sfinți și stema Țării Românești (cca. 1720) și două ripide dăruite de domnitorul Constantin Brâncoveanu Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Nou în 1709.

Aceste bunuri fuseseră confiscate de autoritățile comuniste în 1978. Faptul că preotul Gheorghe Didicescu, parohul de atunci al bisericii, a menționat acest aspect în procesul verbal s-a dovedit de mare ajutor în demersul de aproape șase ani pentru recuperarea bunurilor. „Predau aceste odoare împotriva conștiinței mele”, scrisese la vremea respectivă părintele Didicescu.

Bunurile de patrimoniu vor fi păstrate într-o vitrină muzeală securizată în naosul sfântului lăcaș, lângă mormântul Sfinților Martiri Brâncoveni, ca un gest de recunoștință pentru jertfa lor, la împlinirea a 310 ani de la sfârșitul lor mucenicesc.

În perioada 14-16 august, Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou, ctitorie a Sfinților Brâncoveni, își serbează hramul de vară. Cu această ocazie, credincioșii sunt așteptați să se închine icoanei Maicii Domnului-Hodighitria de la Mănăstirea vâlceană Ostrov și moaștelor Sfântului Constantin Brâncoveanu.

Din aceeași categorie