În Capitală au fost pomenite victimele mineriadei din primul an de după căderea comunismului

Victimele incidentelor violente din 13-14 iunie 1990 („mineriada”) au fost pomenite marți în Piața Universității din București.

În prima parte a zilei a fost oficiată o slujbă de Părintele Florin Nectarie Busuioc, Protopopul Sectorului 3 al Capitalei, căruia i s-au alăturat și alți clerici din protoierie. Momentul de rugăciune a avut loc la inițiativa Asociației „13-15 iunie 1990”.

„O reflexie a libertății sau o manifestare concretă a acesteia este că aici, în acest loc unde ei și-au pierdut viața, noi ne putem ruga liberi, să aducem pentru ei prinos de rugăciune, de recunoștință și de dragoste. Biserica îi cuprinde în dragoste și-n pomenirea ei întotdeauna pe fiii ei”, a spus Părintele Florin Nectarie Busuioc.

„Ne aflăm la un moment important, împlinirea a 33 de ani de la aceste evenimente, când ne aducem aminte că trebuie să ducem mai departe idealurile libertății responsabile, responsabilitate dată de credința în Hristos, de credința mărturisită în Biserică și de responsabilitatea pe care trebuie să o avem în societatea civilă. ”

„Suntem cu toți fii ai Bisericii, dar și cetățeni ai țării. Să fim mai responsabili și mai curajoși în a ne manifesta credința atât în școli, biserici, cât și în astfel de momente comemorative”, a mai declarat Protopopul Sectorului 3 pentru Ziarul Lumina al Patriarhiei Române.

În a doua parte a zilei, a fost oficiată și o slujbă de pomenire inițiată de Asociația Victimelor Mineriadelor din România 1990-1991.

Pomenirea a fost oficiată de preoții din Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane, conduși de Părintele Gheorghe Dilirici, coordonatorul slujitorilor din cimitirele de stat ale Capitalei. Cu acest prilej, au fost depuse coroane de flori la monumentul ridicat în Piața Univer­sității în memoria victimelor.

Mineriada din 13-15 iunie 1990 a încheiat o manifestație anticomunistă pașnică derulată în Piața Universității timp de aproape două luni. Manifestanții cereau adoptarea Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara (12 martie 1990): interzicerea foștilor membri ai nomenclaturii și Securității comuniste de a ocupa funcții publice timp de 10 ani.

Violențele din iunie 1990 s-au soldat cu patru persoane ucise prin împușcare și 1.388 de persoane rănite. În 2019, Dosarul Mineriadei a fost restituit procurorilor militari, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat toate probele. Ancheta procurorilor continuă.

Din aceeași categorie