Cărțile dăruite de Patriarhul Daniel au ajuns la Schitul Românesc Prodromu din Athos

Cărțile dăruite de Patriarhul Daniel au ajuns joi la monahii de la Schitul românesc Prodromu din Sf. Munte Athos.

Delegația Patriarhiei Române prezentă în aceste zile în Sfântul Munte pentru a distribui darurile Patriarhului României către comunitățile monahale românești din Athos a fost primită de arhimandritul Atanasie Floroiu, starețul Schitului românesc Prodromu, în sinodiconul așezământului monahal.

Bibliotecile, tezaur important pentru monahi

„Ne ridică și nouă moralul”, a declarat Arhim. Atanasie Floroiu pentru Trinitas TV. „Știm că avem un părinte care are grijă de noi și asta contează foarte mult. Îi mulțumim pe această cale Preafericitului Părinte Daniel și echipei care coordonează aceste danii.”

Starețul Schitului Românesc Prodromu din Athos a subliniat că, încă de la venirea românilor în Athos, în 1978, a existat preocuparea de a îmbogăți bibliotecile.

„Cuviosul Petroniu s-a îngrijit mult ca să punem în valoare bibliotecile. Am amenajat din nou biblioteca veche și subsolul l-am pregătit pentru biblioteca de cărți noi”, a precizat arhimandritul.

Cărțile donate de Părintele Patriarh Daniel vor fi păstrate într-un spațiu nou, la biblioteca de carte nouă de la Prodromu.

Sprijin pentru viața duhovnicească și culturală

Cele 290 de cărți donate includ ediții ale Sfintei Scripturi, cărți de cult, volume patristice, lucrări de spiritualitate, omiletică, istorie și muzică bisericească.

„Inițiativa Părintelui Patriarh Daniel este menită să completeze fondul de carte al așezămintelor monahale românești istorice din Sfântul Munte Athos, mai ales în ceea ce privește cartea de cult, cartea teologică, cartea patristică apărută la Editurile Patriarhiei Române și tipărită la Tipografia Cărților Bisericești”, a explicat Pr. Ionuț Badea, consilier patriarhal și directorul Tipografiei Cărților Bisericești.

„Ceea ce este foarte important de menționat este că, pe lângă cartea de cult, menită să fie folosită la strană, este vorba și despre carte patristică, carte teologică, care va ajuta în ceea ce privește viața duhovnicească și culturală a așezămintelor românești istorice din Sfântul Munte.”

Pentru întărirea vieții duhovnicești și culturale a părinților aghioriți români, Patriarhul României a trimis zilele acestea 1.450 de volume care vor intra în bibliotecile celor cinci așezăminte monahale românești istorice din Sfântul Munte.

Darurile Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, constând în cărți publicate la Editurile Patriarhiei Române și alimente neperisabile, vor fi distribuite în zilele următoare și la chiliile românești de pe teritoriul mănăstirii Vatoped: Chilia „Sfântul Ipatie”, Chilia „Sfântul Gheorghe” – Colciu și Chilia „Sfântul Ioan Botezătorul” – Colciu.

Din aceeași categorie